Tânărul acuzat de jaful de la Castelul Corvinilor primește sentința

Magistrații Judecătoriei Hunedoara au stabilit pentru data de 21 decembrie pronunţarea sentinţei în dosarul în care Gavriel Gal (30 de ani), a fost trimis în judecată pentru furt calificat.

Tânărul a fost aciuzat că în noaptea de 1 spre 2 mai 2017, a pătruns în incinta Castelului Corvinilor unde, „folosindu-se de o bucată de material pentru a nu lăsa urme, a forţat geamul mobil al casei de bilete, situată imediat în partea dreaptă a uşii principale de acces în castel, în tunelul ce face legătura spre curtea interioară a castelului, care s-a spart, apoi a introdus mâna şi a deschis sistemul de închidere funcţional tip yală al uşii şi a pătruns în interior de unde a sustras cutia din carton în care se afla suma de 175.531 lei, proveniţi din vânzarea biletelor în perioada 28 aprilie 2017 – 2 mai 2017 şi a părăsit locul faptei”, arată anchetatorii în dosar.

Procurorii au stabilit că tânărul s-a accidentat la escaladarea zidurilor monumentului istoric, fracturându-şi piciorul după ce a sărit de pe metereze. În aceeaşi noapte a fost preluat de o ambulanţă, din zona Castelului Corvinilor, şi transportat la spital. Ulterior a fost operat, având dublă fractură la gleznă. La momentul preluării sale de către ambulanţă, avea asupra lui circa 1.800 de lei. Nu a recunoscut săvârşirea infracţiunii, afirmând la spital că a fost victima unei încăierări şi nu a căderii de la înălţime. Pe lângă furtul a peste 175.000 de lei din vistieria Castelului Corvinilor, este acuzat de o nouă infracţiune. „Procurorul a disjuns cauza sub aspectul comiterii infracţiunii de dare de mită, constând in aceea că inculpatul a dat suma de 4.000 lei medicului în vederea operaţiei la picior, prin intermediul asistentei”, arătau anchetatorii.

Știri Similare

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente