Ionuţ Tîmpean, tânărul de 27 de ani care a fost rănit grav în incendiul petrecut în 12 septembrie la Orăştie a murit.
În urma incendiului care a cuprins fabrica, tânărul a suferit arsuri pe 80 la sută din suprafaţa corpului, alţi patru angajaţi ai întreprinderii scăpând cu răni uşoare. Ionuţ Tîmpean a fost transportat atunci la o clinică din Timişoara.
A murit miercuri, la Spitalul Judeţean din Timişoara, anunţă apropiaţii săi, care în ultimele zile au lansat o campanie de donare de sânge în ajutorul lui.
Clădirea cu cinci niveluri a fabricii Terpena din Orăştie a fost ruinată, iar depozitele sale au fost devastate de incendiul izbucnit marţi, 12 septembrie, în jurul orei 17.




