– Începând de sâmbătă 18 august 2018, Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului, Geoparc Internațional UNESCO administrat de Universitatea din București, găzduiește expoziția ”Lumea dinozaurilor” în elemente LEGO (R). Vernisajul va avea loc la ora 16.00, la Casa pentru Știință și Artă a Geoparcului din localitatea General Berthelot.
De aproape 180 de ani, de când biologul și paleontologul englez Sir Richard Owen propunea denumirea de Dinosauria pentru fascinantele creaturi care au populat în trecut Pământul, dinozaurii stârnesc curiozitatea și interesul celor mari și celor mici, în egală măsură. Din acest motiv, recrearea lumii dinozaurilor prin utilizarea celor mai celebre cărămizi din lume poate fi văzută ca o provocare cât se poate de firească. Deși presupune un volum foarte mare de muncă, Asociația Brickenburg din Cluj-Napoca a răspuns acestei provocări. Membrii Asociației au decis să își expună lucrările în cel mai reprezentativ loc din țară – singurul Geoparc cu statut UNESCO din România, cunoscut în întreaga lume pentru fosilele de dinozauri pitici și mamifere de la sfârșitul Erei Mezozoice descoperite pe teritoriul său.
Asociația Brickenburg este una dintre cele mai importante organizații de fani ai LEGO(R), cu filiale recunoscute oficial la nivel mondial. Expozițiile realizate de membrii Asociației au diverse tematici și sunt găzduite de importante instituții muzeale, atât la nivel național cât și internațional.
Geoparcul Dinozaurilor Țara Hațegului


