-1.4 C
Deva
marți, ianuarie 21, 2025

TRADIȚIE. Cea de-a IV-a ediție a „Zilelor Daco – Romane” de la Geoagiu

Orașul Geoagiu este cea mai „tânără” localite urbană a județului Hunedoara, căpătând statutul de oraș după Revoluția din 1989.

Cu toate acestea, localitatea este cunoscută din timpuri străvechi pentru apele sale termale, Geoagiu – Băi fiind o stațiune balneo – climaterică extrem de apreciată.

Întoarcere în istorie

De ceva vreme încoace, autoritățile publice locale din orașul hunedorean Geoagiu scot în evidență și valoarea istorică a așezării, organizând o manifestare, sugestiv intitulată „Zilele Daco – Romane”. Manifestarea, care a devenit deja tradițională, se află la cea de-a patra sa ediție, iar anul acesta a fost organizată la finele săptămânii trecute, în parcul de lângă Termele Romane. „Timp de două zile am făcut o adevărată incursiune în istorie, la care ne-a fost alături un public numeros. Evenimentele au debuta sâmbătă dimineață, cu alocuțiunile invitaților, și au continuat până seara, în programul manifestărilor fiind cuprinse tabere și ateliere meșteșugărești antice, cu demonstrații interactive cu publicul, un concurs pentru copii intitulat .„Mica olimpiadă”, precum și aspecte din viața romană, cum ar fi Civitas (ceremonia prin care era marcată trecerea de la copilărie la maturitate), Rei vindicatio (procesul de revendicare a unei proprietăți), Matrimonium (căsătoria) și banchetul și dansuri antice, reconstituirea primei confruntări dintre daci și romani, iar la final a fost parada costumelor antice. Duminica, în cea de-a doua zi, a început cu deschiderea taberelor și ateliere meșteșugărești antice, cu demonstrații interactive cu publicul,  urmate de ritualul de depunere a plăcuțelor votive la izvorul termal roman, târgul de sclavi, lupte cu gladiatori și bătălia finală între daci, romani și sarmați, evenimentele încheindu-se cu închiderea taberelor și finalul oficial al festivalului”, a declarat Vasile Cărăguț, primarul orașului Geoagiu. Invitați speciali ai evenimentului au fost Asociația de Reconstituire Istorică Antică „Terra Dacica Aeterna” și Asociația „Dacilor Germisari” Geoagiu, iar organizatorii celei de-a IV-a ediții a „Zilelor Daco – Romane” au fost Primăria și Consiliul Local al orașului Geoagiu, în parteneriat cu Liceul Tehnologic Agricol „Alexandru Borza” din localitate și Parohia Ortodoxă Română Geoagi -Băi.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/