Calendarul tradiţional hunedorean ne aduce o veste bună: după ziua de 18 ianuarie, iarna e „pe ducă”: Baba Iarna începe să-şi piardă puterile, aşa că avem speranţe mari să ieşim cu bine în primăvară.
Atâta vreme cât ogoarele erau acoperite cu zăpadă ţăranii hunedoreni considerau că este iarnă. În ultimii ani, însă, încălzirea globală şi schimbările climaterice au văduvit bună parte a continentului de „zăpezile de altădată”. Doar în acest început de ianuarie am avut parte de zăpadă din plin deşi stratul de omăt a început să se topească pe ogoarele din luncile Mureşului şi ale Streiului. „Iarna se numeşte tot răstimpul cât ţine omăt. Ea începe la Sfântul Nicolae şi durează până la Alexii. Mijlocul iernii sau dricul iernii se numeşte răstimpul când gerul e mai mare. Iarna soarele luptă cu noaptea, că ziua-i mai mică, de aceea n-are putere, dar altfel ar încălzi şi iarna, ca şi vara. Iarna nopţile-s mai mari şi pământul îngheaţă, iar soarele răsare târziu şi nu-l poate dezgheţa. Cum dă în primăvară şi se măreşte ziua, soarele stă mai mult pe cer, că răsare dimineaţa, pământul peste zi se încălzeşte şi peste noapte tot cald rămâne şi atunci poate rodi”, scrie Antoaneta Olteanu, în „Calendarele poporului român”.
Zăpada şi gerul, semne bune pentru noul an
Calendarul acesta tradiţional vorbeşte despre „Trecerile Mari”, care presupun, de fapt, ieşirea dintr-un sezon şi intrarea în noul anotimp. De altfel, agricultorii hunedoreni care deţin solarii au început, deja, să le încălzească, pentru a planta seminţele. Cu ani în urmă, însă, în ciuda faptului că nu existau sere, gospodarii începeau pregătirea pentru începutul unui nou sezon vegetal şi pentru recolta anului care tocmai începuse. Bătrânii satului spuneau că, dacă lunile ianuarie şi februarie aveau să fie încărcate cu zăpadă, roadele urmau să fie bune şi multe. În schimb, dacă în ianuarie ar fi fost moină, era sigur că urma o primăvară rece, semănăturile nu aveau să dea rod, iar fructele ar fi fost viermănoase. Frigul în cele două luni de iarnă era ceva obişnuit; mai mult, garanta recolte foarte bune la porumb. În schimb, căldura în lunile de iarnă nu era de bun augur. Aşa cum s-a întâmplat în primăvara trecută, primele luni de iarnă uscate şi calde, au fost urmate de îngheţuri şi temperaturi foarte scăzute în lunile de primăvară, care au compromis recolta de fructe şi viţă de vie.
18 ianuarie: ieşirea din iarnă
Luna ianuarie, dacă nu este marcată de temperaturi extrem de scăzute, este momentul când hunedorenii ies să cureţe pomii de uscături şi pentru a le „da coroana” (n.r. pentru a le forma coroana). De asemenea, este momentul când gunoiul adunat toată iarna de la vite se împrăştie pe straturi, în chip de fertilizator, pentru a creşte bogăţia roadelor. Zilele în care temperatura nu coboară mult sub zero grade sunt numai pentru repararea uneltelor agricole şi a gardurilor, în timp ce gospodinele fac curăţenia de început de an în pivniţe. Aproape în fiecare zi sunt celebraţi sfinţi „mai mici”, cum ar fi sfinţii Atanasie şi Chiril, în 18 ianuarie. De altfel, ziua celor doi sfinţi este şi ziua care anunţă ieşirea din iarnă: hunedorenii considerau că în 18 ianuarie iarna era la jumătate, iar data marca ziua când „Baba Iarna” începea să-şi piardă puterile, aşa că ceea ce urma, fără urmă de îndoială, era mult aşteptata primăvară. Ziua era atât de importantă încât, dacă aceasta nu cădea într-o duminică, era celebrată oricum, pentru ca familia să nu fie atacată de „ciumă” sau alte boli.
Săptămâna de mijloc
Rămăşiţe ale unor vremuri când ciuma era vestitorul morţii cel mai de temut, bătrânele hunedorence încă îşi mai amintesc cum, în copilărie, gospodinele de pe Valea Mureşului obişnuiau să dea de pomană o găină neagră, pentru a alunga boala dintre hotarele satului. În Ţara Haţegului femeile pregăteau un colac şi îl duceau la biserică, unde preotul îl sfinţea. Apoi colacul era împărţit copiilor şi nevoiaşilor satului. În Ţinutul Pădurenilor femeile pregăteau de sfântul Atanasie gustoasa plăcintă pădurenească, pe care apoi o împărţeau membrilor familiei, dar şi prietenilor, pentru ca aceştia să fie feriţi de bolile care apăreau în această perioadă. Săptămâna 18-24 ianuarie, numită „săptămâna de mijloc” era foarte importantă şi prin faptul că ea dădea, practic, tonul mersului iernii, în cea de-a doua ei jumătate. Următoarea sărbătoare celebrată cu sfinţenie, avea să fie cea a Filipilor de Iarnă, marcată mai cu seamă în familiile ciobanilor şi ale crescătorilor de animale.
