Traian Berbeceanu îi dă replica fostului său anchetator

Traian Berbeceanu, fostul şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba, a reacţionat printr-un mesaj pe pagina sa de Facebook, după ce procurorul Ioan Mureşan, condamnat în primă instanţă la şapte ani de închisoare, pentru abuz în serviciu, represiune nedreaptă şi fals, în dosarul „Berbeceanu”, l-a acuzat din nou de favorizarea unor grupări infracţionale.

„ Nu pot să comentez prea mult deoarece procesul nu s-a terminat, urmând să se judece apelul declarat de părţi şi consider că judecătorii sunt cei care trebuie să aibă ultimul cuvânt. Într-o emisiune tv, procurorul Mureşan Ioan a lansat la adresa mea mai multe acuzaţii mincinoase, practic aceleaşi formulate în luna octombrie 2013 când a dispus reţinerea mea nelegală şi a propus arestarea mea preventivă în baza unor probe false. Aceleaşi < > false, Mureşan le-a prezentat în emisiunea tv, dându-le valoare de adevăr (interceptări telefonice, rapoarte de filaj, declaraţii, etc) prin denaturarea adevărului, în scopul discreditării mele.

Toate < >, prezentate opiniei publice de Mureşan, au fost administrate şi demontate în faza de urmărire penală la DIICOT şi DNA, şi în faza cercetării judecătoreşti la ICCJ, dovedindu-se a fi false, administrate nelegal şi cu încălcarea drepturilor mele procesuale. În cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti, m-am abţinut să fac orice fel de apreciere cu referire la evoluţia procesului şi aşa voi proceda în continuare, până la pronunţarea unei sentinţe definitive. Trebuie cunoscut faptul că tuturor inculpaţilor judecaţi în acest dosar, în cursul cercetării judecătoreşti, le-au fost admise absolut toate probele propuse în apărare! Mureşan Ioan a fost condamnat în primă instanţă la 7 (şapte) ani de închisoare cu executarea pedepsei.Deocamdată, atât!”, scrie Traian Berbeceanu.

Aproape patru ani de la arestarea sa

În 23 octombrie 2013, Traian Berbeceanu a fost reţinut de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, şi apoi arestat preventiv, pentru o lună, într-un dosar în care a fost acuzat de favorizarea ilegală a unor grupări infracţionale. Poliţistul din Deva a fost înlăturat de la conducerea BCCO Alba, însă ulterior şi anchetatorii săi au fost puşi sub învinuire de Direcţia Naţională Anticorupţie, sub acuzaţia că au fabricat probe false pentru a-l incrimina pe Berbeceanu.

Potrivit DNA, fostul procuror şef al DIICOT Alba Ioan Mureşan şi cei doi complici ai săi, fostul procuror Nicolaie Cean şi poliţistul Alin Muntean, au fabricat dosarul lui Traian Berbeceanu, încercând să îl reducă la tăcere şi să obţină de la acesta materiale despre care credeau că i-ar fi putut incrimina. În urma anchetei, Ioan Mureşan a fost suspendat din funcţia de procuror şi înlocuit de la conducerea DIICOT Alba Iulia.

Achitat în prima instanţă
În 30 iunie 2016, la doi ani de la începerea procesului, Traian Berbeceanu a fost achitat în dosarul penal iar procurorii acuzaţi că au fabricat probele care au dus la incriminarea şi înlăturarea sa au fost condamnaţi la închisoare. În schimb, Ioan Mureşan a primit şapte ani de închisoare, Nicolaie Cean a primit trei ani de închisoare, iar Alin Muntean patru ani de închisoare, pedepse cu executare. Dacă decizia va fi menţinută, după finalizarea definitivă a procesului, Traian Berbeceanu va trebui să primească peste 100.000 de euro, daune morale şi materiale de la foştii săi anchetatori.

Traian Berbeceanu a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire. În 2007 a primit distincţia de poliţist al anului în România pentru destructurarea mafiei fierului vechi din Hunedoara, în dosarul denumit „Hidra”.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
[the_ad id="125914"]
[the_ad id="125916"]

Știri Recente