Centrul Infotrafic al Poliţiei Române anunţă că pe Magistrala 200 Arad-Simeria, la ieşirea din Staţia CF Zam către Câmpuri Surduc, judeţul Hunedoara, la kilometrul feroviar 526+700 de metri, au deraiat 5 vagoane de pe linia de cale ferată, dintr-un convoi de 20 care aparţin trenului de marfă 30684.
Circulaţia feroviară se desfăşoară pe un fir pe M 200 Arad-Simeria, până la remedierea problemei. Vagoanele sunt descoperite, încărcate cu role de hârtie şi nu prezintă alte pericole.