De vreo două zile un nou nume este vehiculat ca fiind favorit la conducerea Complexului Energetic Hunedoara, pe postul de director general rămas liber după demisia lui Constantin Jujan. Este vorba despre nimeni altul decât Michael Melczer, considerat „mâna dreaptă” a ex-prefectului de Hunedoara, Aurelian Serafinceanu.
Aurelian Serafinceanu este cel care a construit într-o perioadă un adevărat imperiu financiar, mai ales cu banii veniţi din industria minieră. Paradoxal, chiar şi acum Gerom Internaţional, firmă reprezentată de Michael Melczer, are mai multe procese comerciale cu CEH şi a cerut în instanţă chiar insolvenţa companiei energetice.
Surpriză şi nu prea
Michael Melczer a fost numit, de câteva zile, consilier al directorului general al CEH, Viorel Stancu. O mutare suprinzătoare, privită din exterior, mai ales că Melczer este cunoscut drept reprezentantul grupului de firme Gerom, controlat de ex-prefectul judeţului Hunedoara, Aurelian Serafinceanu. Practic, Melczer este considerat mâna dreaptă a lui Serafinceanu, alături de care a lucrat mai bine de 15 ani şi care şi-a construit imperiul financiar în special din afaceri – de multe ori sub semnul întrebării – cu unităţile extractive. Directorul general interimar al CEH, Viorel Stancu, a confirmat că la ora actuală are patru consilieri, printre care şi pe Michael Melczer, care a fost angajat în această funcţie începând cu data de 1 august. A precizat, însă, că „a fost angajat înainte ca eu să fiu numit director interimar”.
Gerom Internaţional, pe care Michael Melczer l-a reprezentat până de curând, are relaţii comerciale de ani de zile cu administratorul unităţilor miniere din Valea Jiului, indiferent cum s-a numit acesta, respectiv RAH, CNH, SNH ori, mai nou, CEH.
Au câştigat trei acţiuni în instanţă
Producător pentru o gamă largă de utilaje de tip minier, Gerom şi-a orientat afacerile mai ales către contractele cu banii statului, care au venit cu largheţe o bună perioadă de timp şi au adus sume considerabile în conturile afacerilor controlate de ex-prefectul judeţului Hunedoara, Aurelian Serafinceanu. Problemele financiare cu care se confruntă acum CEH s-au răsfrânt, însă, şi asupra relaţiilor contractuale dintre compania energetică şi Gerom Internaţional, iar societatea controlată de Serafinceanu şi reprezentată de actualul consilier al directorului CEH şi-a cerut banii în instanţă. Numai de curând a avut câştig de cauză în trei acţiuni care au ca obiect ordonanţa de plată pentru acre compania energetică a fost obligată să achite către Gerom Internaţional peste 1,3 milioane de lei, reprezentând contravaloarea facturilor neachitate. Iar la aceste sume se adaugă şi cheltuielile de judecată solicitate de reprezentanţii Gerom, în valoare de alte câteva sute de lei. De precizat că Gerom International este una dintre primele firme care a solicitat insolvenţa Complexului Energetic Hunedoara, ca urmare a sumelor restante. Acţiunea a fost introdusă în luna decembrie a anului trecut, pentru creanţe ce depăşeau 4 milioane de lei, iar cererea a fost retrasă de pe rolul instanţei numai după ce societatea şi-a primit o parte din datoria restantă.
Aceeaşi Mărie cu altă pălărie
De-a lungul vremii, afacerile dintre consorţiul de firme Gerom şi, la acea vreme, Compania Naţională a Huilei (precursoarea CEH) au fost subiectul mai multor investigaţii nu numai de presă din cauza modului în care se derulau şi a sumelor vehiculate. Fostul ministru al Industriilor si Resurselor, Dan Ioan Popescu, a fost primul care a tãiat în carne vie si, dupã accidentul de muncã de la Vulcan din august 2001 a decis interzicerea relatiilor comerciale cu firmele intermediare aflate în anchetã si respectiv dovedite a fi desfãşurat activitãti gen “cãpuşã”, printre care şi acum defuncta Umirom, ori fosta Gerom Invest SA, ambele membre ale grupului de afaceri amintit. Numai că, după finalizarea anchetelor, Gerom s-a întors în schemă, chiar dacă în continuare au existat o serie de probleme legate inclusive de calitatea produselor livrate unităţilor miniere din Valea Jiului. Acum, afacerile se derulează prin firma Gerom Internaţional.
Manual de îngropat afaceri
Aurelian Serafinceanu şi “mâna lui dreaptă”, un tandem despre care se vorbea mereu la plural, au intrat în forţă pe piaţa de utilaj minier după privatizarea societăţii Umirom de către fostul FPS. SC „Umirom” SA a fost cumpărată în anul 2000 de fostul prefect PSD al judeţului, Aurelian Serafinceanu, pentru 7,9 miliarde de lei vechi, dar şi asta în tranşe. Serafinceanu promitea redresarea societăţii, care înregistra datorii la bugetul de stat, dar în schimb a ales să o îngroape definitiv. „Umirom” avea datorii încă de la privatizare, iar în timp nu a reuşit să se redreseze, în ciuda contractelor de sute de miliarde încheiate cu Compania Naţională a Huilei Petroşani, mai ales pe vremea în care Serafinceanu era prefect. Din cauza debitelor foarte mari către stat, în anul 2004 a fost instituit sechestru asigurător pe bunurile mobile şi imobile ale uzinei, care au fost apoi scoase la licitaţie. Firma a intrat pe rând în reorganizare, în lichidare, în faliment, iar apoi a dispărut. Ca să ne facem o idee despre dimensiunile acestei afaceri, putem să comparăm datele vremii, raportat strict la salariaţi. În 1977, în timpul grevei minerilor, la uzina de utilaj minier lucrau 3.166 salariaţi, din care 2.950 muncitori productivi şi auxiliari şi 216 personal TESA. După privatizarea cu cântec, numărul salariaţilor s-a redus drastic, iar cei care mai aveau încă un loc de muncă se gândeau cu groază la ziua de mâine. Muncitorii povesteau că veneau la lucru şi se uitau în primul rând dacă mai au utilajele la care lucrau, pentru că multe erau duse la fier vechi şi vândute pe bani care nu au mai fost niciodată reinvestiţi pentru salvarea societăţii.
Vorbe goale
Aceeaşi societate Umirom, pe vremea când purta numele de “Atelierele Centrale Petroşani” a fost “maternitatea” Coloanei Infinitului a marelui sculptor Constantin Brâncuşi, realizată aici în 1937. Documentele şi schiţele celebrei opere expuse la Târgu Jiu ar fi trebuit, cel puţin la nivel declarativ, să fie găzduite într-un muzeu amenajat chiar în incinta Umirom. Administraţia uzinei promitea public, în 2001, că va înfiinţa la Petroşani Muzeul Coloanei lui Brâncuşi. Nu numai că acest lucru nu s-a întâmplat, dar din vechea fabrică s-a ales praful. În mare parte, vechile ateliere au fost tăiate şi vândute la fier vechi. În locul lor ar fi trebuit să răsară o mândreţe de centru comercial, unic la nivelul Văii Jiului, dar şi acesta este un proiect pe care între timp s-a aşternut praful.
Afaceri generoase cu statul
În timp ce Umirom-ul s-a prăbuşit sub povara datoriilor, obiectul de activitate a fost trecut pe alte firme, patronatul înfiinţând Consorţiul Gerom, iar asta a însemnat noi contracte grase plătite cu generozitate de la bugetul de stat, pentru marfa care nu odată avea calitate îndoielnică. CNH era practic îngenuncheată de puternicul om politic de la acea vreme şi puţini erau cei care avea curajul să spună lucrurilor pe nume. Cu moştenirea Umirom şi practicile nou – dobândite, firmele controlate de Serafinceanu şi conduse direct de acelaşi Michael Melczer au rămas racordate la banii minerilor.
Angajaţii au fost de vină
Organele de cercetare penală au avut în lucru un dosar legat de livrarea de piese uzate la Exploatarea Minieră Livezeni de către doi dintre partenerii „strategici” ai Companiei Naţionale a Huilei, unul dintre ei fiind SC „Gerom Invest” SA Petroşani. Faptele s-au petrecut în anul 2004 şi au fost descoperite de Corpul de Control al CNH, care a înaintat ulterior dosarul către Poliţia Petroşani. Prejudiciul a fost calculat la acea vreme la 370 de milioane de lei. Procurorii au stabilit în cele din urmă că vinovaţi erau doi angajaţi ai EM Livezeni, care au fost acuzaţi de neglijenţa în serviciu. Tot Gerom Invest a fost implicată într-un scandal legat de livrarea unor piese vechi, de această dată la EM Paroşeni, în 2003. În baza unui contract ferm încheiat de CNH cu patronatul firmei, la Paroşeni au fost aduse mai multe repere pentru hidraulică de forţă de la complexurile mecanizate SMA, complexuri aflate deja în funcţiune. Reperele miniere au fost însă refuzate din cauză că prezentau oxidări exterioare evidente. Piesele au fost desfăcute bucată cu bucată şi testate pe standul propriu al CNH în prezenţa membrilor Corpului de Control, iar în urma acestei proceduri, s-a descoperit că, pe lângă oxidarea evidenta, piesele mai fuseseră folosite. „Acarul Păun” a fost, de această dată, un angajat al societăţii care a livrat piesele.
De la producător, la beneficiar
În ciuda acestor scandaluri, Gerom este în continuare unul dintre partenerii strategici ai CEH, chiar dacă întretimp nivelul afacerilor a mai scăzut, odată cu fodurile CEH. Iar firma reprezentată de Melczer şi controlată de Serafinceanu nu s-a sfiit să pună presiunea instanţei pentru recuperarea banilor, continuând, însă, să participe la licitaţiile organizate de compania energetică. De precizat că Michael Melczer a fost mai puţin decât Aurelian Serafinceanu în atenţia presei, dar a devenit extrem de vizibil odată cu trecerea de la producător la beneficiar, adică de la partenerul de afaceri al CEH, direct la CEH, pe post de consilier al directorului interimar Viorel Stancu.
Va merge şi CEH la fier vechi?
Iar informaţiile din interior – pe care unii le cataloghează, însă, drept intoxicări – vorbesc despre faptul că acesta ar urma să preia fotoliul de director general al societăţii. Temerea mare este, însă, că, după modelul Umirom, Complexul Energetic Hunedoara va ajunge să fie tăiat şi vândut la fier vechi, ori pe bucăţi la mica publicitate.