În a doua zi de Paște, „udatul” sau „stropitul” fetelor este tradiția simbolică acestei sărbători, încă păstrată în mai multe sate din Transilvania.
Cu udatul pe la fete
Despre Paștele Mărtineștilor am mai tăifăsuit nu demult, însă parcă aș zăbovi acum asupra unui fain obicei ardelenesc, de sorginte germană –în satul nostru practicat de copii : „parfumatul” copilițelor.
Copiii făceau din timp economii, le mai dădeau părinții câțiva bănuți, așa că fiecare băiețel avea câte o sticluță de parfum (o modestă apă de colonie), cu care mergea la udatul fetelor în a doua zi de Paști; nu la toate, și nu cu fitecine. Bine primiți, le năuceau pe copile cu mirosurile… Li se ofereau prăjituri și câte o băutură dulce, fie ea limonadă, must oprit ori vreo vișinată lungă. Se făcea „conversație”, se râdea, se mai înghiontea și în final toată lumea era fericită, micii-mari curtezani plecând mai departe.
Prin alte părți, flăcăii umblau prin sat cu udatul – cu apă de la fântână ori chiar din valea satului. Se turna apă pe câte o biată fată, și nu așa, ci cu găleata! Uneori era chiar aruncată în Vale, fie cald, fie frig, dar fetișcana era fericită de atâta cinstire. Acest din urmă obicei pare a fi legat de un vechi cult autohton al primăverii.
Potrivit tradiției, în această zi, băieţii pleacă la udat femeile din familie şi din vecini, iar ele trebuie să îi cinstească cu băutură şi daruri. De asemenea, tradiţia spune că nici unei fete nu îi va merge bine în acel an dacă nu este stropită. Dacă primesc „udătorii”, vor rămâne frumoase tot anul.
Dan Orghici
Sursa
„Povestiri dintr-un sat transilvan”, de Liviu Lăzărescu – Biserică, Sărbători și Datini https://clalindar.wordpress.com/2019/07/05/martinesti-povestiri-dintr-un-sat-transilvan-2-de-liviu-lazarescu/;
