Astăzi, cu o zi înainte de a fi deschise cele trei loturi, în lungime totală de aproximativ 70 de kilometri, muncitorii au fost aduşi pe şantierul autostrăzii Deva – Orăştie pentru a face curăţenie. Au fost strânse gunoaiele aqruncate de şoferi din maşini şi au fost curăţate zonele verzi de pe marginea autostrăzii.
Din această săptămână, şoferii vor putea circula pe încă aproximativ 70 de kilometri ai autostrăzii A1, pe porţiunea Orăştie – Sibiu. Trei din cele patru tronsoane ale autostrăzii vor fi deschise traficului rutier, iar cel de-al patrulea tronson, de circa 20 de kilometri, care leagă judeţele Alba şi Sibiu, va fi finalizat în 2014. Tronsonul aflat încă în şantier este realizat de Impregilo SpA.
Noua autostradă Orăştie – Sibiu va completa cei 33 de kilometri ai autostrăzii Deva – Orăştie. Şoferii vor putea circula pe această autostradă de la intrarea în Deva până la ieşirea din Sebeş spre Sibiu. Apoi vor trebui să iasă de pe autostradă prin nodul rutier Cunţa pe DN7, pentru a reintra pe al patrulea tronson de autostradă în nodul rutier de la Sălişte.