-2.6 C
Deva
miercuri, februarie 12, 2025

Ultramaraton Autism24H, o cursă pentru copii și părinți speciali

Ajuns la cea de-a doua ediție, ultramaratonul Autism24H a adus la start peste 150 de participanți, printre care și copii diagnosticați cu autism, precum și părinți. Cursa, care face parte din evenimentul național Autism24H Constanța, a avut loc sâmbătă, 9 septembrie, pe pista stadionului Michael Klein din municipiul Hunedoara și a fost organizat de Asociația MC Huniadica, cu scopul de a sprijini copiii cu nevoi speciale.

„Ediția din acest an a fost una minunată. Un număr impresionant de participanți, dublu față de anul trecut, au alergat pentru a susține cauza copiilor cu autism. Și, în premieră, la această cursă, au solicitat să participe și părinții copiilor care au concurat. A fost un eveniment al cărui farmec cu greu poate fi descris în cuvinte. Au participat și copii cu autism și ne bucură nespus să observăm evoluțiile pe care ei le fac de la an la an”, a declarat, pentru GO Hunedoara, Mihaela Grosu, vicepreședinte al Asociației MC Huniadica și organizator al evenimentului.

Competiția a demarat la ora 11:00 și a fost dedicată copiilor cu vârste cuprinse între 0 și 14 ani. Pentru cei mai puțin inițiați în tainele mersului, grupa 0 – 4 ani, organizatorii au pregătit o plimbare pe o distanță de 100 de metri, pe care au făcut-o alături de părinți. Copiii cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani au alergat, pe aceeași distanță, în timp ce concurenții cu vârste cuprinse între 8 și 11 ani au alergat pe o distanță de 200 de metri. Cea mai lungă distanță, de 400 de metri, au parcurs-o copiii cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani.

A fost o acțiune caritabilă, unde toți participanții au fost câștigători,  iar cei care au dorit au putut să facă donații pentru a susține cauza acestor copii.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/