Un hunedorean a fost bătut și jefuit într-o mașină oprită la autostop

Poliţiştii au efectuat o acțiune pe raza municipiului Hunedoara, în urma căreia au reușit să identifice prezumtivii autori ai unei infracțiuni de tâlhărie, comisă în zona „Izvor ”, la intrarea în municipiu. „Aceştia sunt doi hunedoreni în vârstă de 31 şi 37 de ani, ambii cu antecedente penale, cu privire la care poliţiştii au stabilit că în data de 24 septembrie 2016, în jurul orei 22:00, ar fi deposedat, prin violenţă, un hunedorean în vârstă de 46 de ani de două telefoane mobile, un lănțișor din argint cu medalion și 80 de lei”, a informat Inspectoratul Județean de Poliție Hunedoara.
În urma cercetărilor, poliţiştii au stabilit că victima, aflată în stare avansată de ebrietate, se deplasa spre Hunedoara, venind dinspre suburbia Cristur, a făcut „autostopul”, iar la un moment dat lângă acesta a oprit un autovehicul în care se aflau doi bărbaţi necunoscuţi, care i-au spus că merg spre municipiul Petroșani. Pe drum însă, cele două persoane au început să îl deposedeze de bunuri și să îl lovească pe hunedorean, cerându-i să le dea banii și să le comunice codul PIN al cardurilor bancare. Pentru că persoana vătămată a deschis portiera și a vrut să coboare, la intrarea în municipiul Hunedoara, în zona ”Izvor”, conducătorul autoturismului a virat spre strada Stufit şi a oprit autovehiculul. Cei doi l-au scos din interior pe hunedorean, continuând să îl lovească cu pumnii, l-au deposedat de bunurile pe care le avea asupra sa, după care au plecat cu maşina într-o direcție necunoscută. „Cei doi au fost reţinuţi şi prezentați Judecătoriei Hunedoara, care a dispus arestarea lor pentru 30 de zile. De asemenea, poliţiştii au recuperat și cele două telefoane mobile sustrase, care urmează să fie restituite persoanei vătămate”, a informat Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania
spot_img
spot_img

Știri Recente