-2.8 C
Deva
marți, februarie 18, 2025

Un şofer băut a ucis un copil şi a dat vina pe soţie

accidentUn copilaş de 13 ani a fost ucis pe DN66, de un şofer care consumase băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Autorul accidentului a încercat să scape de răspundere, cerându-i soţiei sale să îşi asume vina.

Accidentul rutier s-a petrecut pe raza localităţii Batiz. Şoferul, în vârstă de 39 de ani, conducea un autoturism din direcţia Simeria spre Călan şi nu a observat copilul care circula pe marginea drumului, cu o bicicletă, în aceeaşi direcţie, Minorul nu purta vestă fluorescentă. A fost lovit în plin şi a decedat pe loc. „Imediat după producerea accidentului, conducătorul auto şi-a sunat soţia şi i-a cerut să vină la locul faptei şi să declare că ea se afla la volanul autoturismului în momentul producerii accidentului. Ulterior, bărbatul s-a urcat în autoturismul cu care a venit  soţia sa şi a plecat spre domiciliu, părăsind locul faptei”, a declarat inspectorul principal Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Hunedoara.

Pe numele şoferului hunedorean a fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiindu-i totodată recoltate şi probe biologice de sânge, pentru stabilirea alcoolemiei. Poliţiştii susţin că există indicii că, la momentul comiterii faptei, acesta se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/