Un hunedorean în vârstă de 34 de ani a fost lovit de o locomotivă, în timp ce traversa calea ferată. Accidentul s-a petrecut în apropierea municipiului Deva, în zona Şoimuş. Victima a decedat la scurt timp în urma impactului.
„Echipajul SMURD ajuns la locul accidentului a constatat că bărbatul, în vârstă de 34 de ani, se afla pe terasamentul căii ferate fiind inconştient şi politraumatizat grav în urma accidentului feroviar. La o prima investigare victima era în stop cardio-respirator, fiind îngrijit medical de paramedicii SMURD. Aceştia au aplicat procedurile de resuscitare după care au transportat victima la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului din Deva unde starea de sănătate a acesteia s-a degradat, fiind declarată decedată de medici”, a declarat căpitanul Anemona Doda, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Hunedoara.
A fost al doilea accident feroviar petrecut în zona municipiului Deva, în această săptămână.