Florin Sîrbu (30 de ani), arestat în luna iunie după ce a abuzat sexual de o minoră în vârstă de şase ani, a fost condamnat.
Magistraţii Tribunalului Hunedoara l-au condamnat pe hunedoreanul Florin Sîrbu la opt ani de închisoare cu executare şi la trei ani de interzicere a drepturilor, pentru viol. „Împotriva sentinţei pronunţate astăzi, se poate declara apel”, a precizat Ildiko Glăman, purtătoare de cuvânt a Tribunalului Hunedoara.
Faptele pentru care tânărul a ajuns în închisoare s-au consumat în vara acestui an, în localitatea Homorod. Sîrbu se afla în vizită la un prieten şi a văzut-o pe minoră singură, jucându-se în curtea gospodăriei vecine. Violatorul a ademenit-o într-o baracă, unde a agresat-o sexual. A fost surprins în timp ce-şi abuza sexual victima, de chiar fratele mai mare al acesteia, un tânăr de 19 ani. Adolescentul a sunat la 112, iar în scurt timp, la faţa locului au apărut poliţiştii şi l-au reţinut pe autorul violului.
Victima infracţiunii a avut nevoie de consiliere pentru a trece peste traumele suferite.