Mulţi dintre folosesc maşinile chiar dacă acestea nu sunt în regulă din punct de vedere tehnic ori nu sunt la zi cu actele necesare pentru a putea circula fără teama de amenzi. Acestea au fost concluziile unui raport al Registrului Autor Român, în urma inspecţiilor realizate în acest an pe şoselele din judeţul Hunedoara. În perioada 1 ianuarie 2014 – 31 iulie 2014, angajaţii RAR Hunedoara au tras pe dreapta peste 700 de maşini. „Dintre acestea, la 29,4% au fost constatate diferite neconformități de natură tehnică sau legate de acte. Din totalul vehiculelor cu probleme 26,51% au fost considerate neconforme din punct de vedere al securității rutiere (proasta funcționare a dispozitivelor de iluminare și semnalizare, starea necorespunzătoare a șasiului, caroseriei sau pneurilor, jocuri anormale la direcție, defecțiuni ale sistemului de frânare). Din procentul de 26,51 de vehicule cu probleme, inspectorii RAR au considerat că 0,69% prezintă pericol iminent de accident”, a informat Registrul Auto Român Hunedoara.
În aceste situații una dintre măsurile luate este reținerea certificatului de înmatriculare, care poate fi redobândit numai după efectuarea unei inspecții tehnice la reprezentanțele Registrului Auto Român. Parcul auto național are în momentul de față aproximativ 5.700.000 de vehicule din care 4.485.000 sunt autoturisme.




