- Joi seara, un paznic de vânătoare din zona Taia (Petrila) a descoperit un urs viu, prins într-un laț.
„Echipa operativă formată din lucrători din cadrul serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase şi ai Poliţiei Orașului Petrila, care s-a deplasat la faţa locului a constatat faptul că în zona Taia, în extravilanul orașului Petrila, la aproximativ 500 de metri de locuințele din acea zonă deluroasă, se află un ursadult, prins într-un laț format dintr-o sârmă oțelită de piciorul din spate. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic și continuă cercetările în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei și a luării măsurilor legale”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Paza locului în care s-a aflat ursul a fost asigurată pe durata nopții de jandarmi, până în cursul dimineții de vineri, când medicul veterinar sosit la fața locului a tranchilizat ursul. „Ca urmare a examinării animalului, medicul veterinar a constat că prezenta o excoriație și edem ușor la piciorul drept din spate, nefiind constatate fracturi sau leziuni incompatibile cu viața, astfel că a fost eliberat”, a informat Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.