11.2 C
Deva
vineri, martie 21, 2025

Va ajunge Termocentrala Mintia la fier vechi?

Reprezentanții Complexului Energetic Hunedoara arată, într-un comunicat de presă, că Termocentrala Mintia nu va avea soarta marilor uzine şi exploatări miniere din judeţul Hunedoara, care după disponibilizările masive şi încetarea activităţii au fost demolate şi vândute la fier vechi.

„În ciuda informaţiilor alarmiste şi rău-intenţionate vehiculate în diverse medii, Sucursala Electrocentrale Deva nu va fi tăiată şi vândută la fier vechi ci, din contră, se doreşte repornirea acesteia, cu ajutorul unui investitor strategic, cu respectarea tuturor cerinţelor de mediu. În urma discuţiilor ferme purtate cu Ministrul Energiei, administratorul judiciar al S. CEH-SA, cel care valorifică activele SE Deva, face demersuri pentru valorificarea integrală a acestora şi nu vânzarea lor la fier vechi. Obiectivul urmărit este ca potenţiali investitori să construiască un grup energetic de minim 800 MW, noua investiţie urmând  să fie deservită chiar de personal din rândul celor disponibilizaţi în baza programului de concedieri colective”, a informat Complexul Energetic Hunedoara.

Timpul va arăta dacă afirmaţiile reprezentanţilor companiei s-au dovedit reale.

În ce priveşte cei aproape 700 de salariaţi disponibilizaţi de la Termocentrala Mintia, aceştia vor beneficia de plăţi compensatorii la ieşirea din sistem, de până la 10.000 de euro, şi de un venit în completare pe o perioadă de 24 până la 48 de luni, pe lângă ajutorul de şomaj, de circa 3.300 de lei, potrivit reprezentanţilor Prefecturii judeţului Huendoara.

„Începând cu data de 27 iulie 2021, din cadrul Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA – Sucursala Electrocentrale Deva, au fost concediaţi 659 de salariaţi, din care 595 beneficiază de plăţi compensatorii, în valoare de 29.748.810 lei, conform prevederilor Contractului Colectiv de Muncă.  De precizat că 64 de persoane care nu beneficiază de plăţi compensatorii şi venit în completare au o vechime în muncă mai mică de 3 ani”, se arată în comunicatul transmis de reprezentanţii CEH. Angajaţii disponibilizaţi beneficiază

Din numărul total al celor disponibilizaţi de la Complexul Energetic Hunedoara SA – Sucursala Electrocentrale Deva, 76 de persoane se vor pensiona în următorii 2 ani, iar alte 200 de persoane vor beneficia de prevederile Legii nr. 197/2021 privind reducerea vârstei standard de pensionare, se mai arată în comunicatul transmis de CEH.

Știri Similare

3 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/