- Una dintre cele mai spectaculoase construcții rutiere ridicate în anii ’60 pe Drumul Național 66, viaductul Crivadia, arată tot mai vizibil urmele timpului. Structura care se înalță la peste 100 de metri deasupra Cheilor Crivadiei, pe sectorul Simeria – Petroșani, necesită lucrări de reparații și consolidare, potrivit expertizei tehnice realizate recent.
Drumul Național 66 Simeria – Petroșani, în lungime de circa 80 de kilometri, a fost construit în anii ’60 pentru a lega centrul Transilvaniei de Valea Jiului. Cea mai dificilă lucrare de artă de pe traseu a fost viaductul Crivadia, inaugurat în 1966, odată cu finalizarea ultimului tronson, Crivadia – Petroșani (17 kilometri), considerat și cel mai spectaculos segment al șoselei.
La momentul inaugurării, viaductul era prezentat drept cea mai înaltă construcție rutieră de acest tip din România. De la baza sa începeau Cheile Crivadiei, iar din apropiere pornea poteca spre turnul medieval Crivadia, monument care veghează zona de secole.
Degradări vizibile după șase decenii
Deși DN 66 a fost modernizat în anii 2000, cu dificultăți și întârzieri, viaductul vechi de șase decenii a continuat să se degradeze.
Construcția prezintă fisuri și crăpături adânci în structura din beton armat, exfolieri și desprinderi de beton la nivelul pilelor, iar în unele zone armăturile metalice sunt expuse și afectate de coroziune. Infiltrațiile de apă accelerează procesul de deteriorare. Arcele de susținere au, la rândul lor, fisuri, iar sub viaduct s-au format mormane de piatră și resturi desprinse din structură.
Încadrat în „stare satisfăcătoare”
Reprezentanții Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara au transmis că au fost efectuate revizii tehnice de către personalul S.D.N. Deva și D.R.D.P. Timișoara, în urma cărora a fost realizată o expertiză de către SC Valuor Project SRL.
Potrivit concluziilor, viaductul este încadrat în clasa stării tehnice III – stare satisfăcătoare –, ceea ce înseamnă că necesită lucrări de reparații și consolidare pentru readucerea la parametrii inițiali.
Pentru anul 2026, în funcție de alocările bugetare, viaductul ar urma să fie inclus în programul de elaborare a documentației în faza DALI. Ulterior, tot în funcție de fonduri, va fi demarată procedura pentru achiziția serviciilor de proiectare în faza PT și execuția lucrărilor de intervenție.
Până atunci, una dintre cele mai impresionante construcții rutiere ale anilor ’60 continuă să suporte zilnic traficul dintre Simeria și Petroșani, purtând pe umeri nu doar mașini, ci și greutatea celor șase decenii de istorie.


