Anul trecut, fostul oraș minier Uricani din Valea Jiului a fost atestat, printr-o hotărâre de Guvern, drept staţiune turistică de interes local.
La scurt timp, autoritățile locale au decis să profite de noul statut al orașului, instituind o taxă de trei lei, pe care să o achite fiecare turist care urma să se cazeze în pensiunile de pe raza localității. Banii urmau să ajungă în bugetul local și să fie folosiți pentru „promovarea zonei”.
Câteva pensiuni funcționează în localitatea din sudul județului Hunedoara, aflată la circa 20 de kilometri de Petroşani, la „capătul” Drumului Național 66 A.
Uricani se află la intrarea în Parcul Naţional Retezat, în zona Retezatul Mic – Cheile Buţii, bogată în atracţii turistice naturale. Însă din cauza izolării sale, puțini turiști ajung aici și la fel de puțini sunt localnicii interesați de turism.
Orașul cu circa 9.000 de locuitori a avut trei mine de cărbune, iar ultima dintre ele a fost închisă în 2017. La cinci ani de la oprirea activităților miniere, puțini localnici văd turismul ca pe o ocazie de a relansa economia din zonă.
„Copiii mei și-au deschis o pensiune aici și încet, încet, vin tot mai mulți turiști. Dar mai mult în vacanțe și se sărbători. Vin oamenii să viziteze stațiunea Straja, de la Lupeni, aflată în apropiere, Retezatul Mic și Cheile Buții. Sunt locuri frumoase în jurul orașului. Acum că este declarat și stațiune turistic cred că Uricaniul se schimbă în bine. Nu prea mult, dar se schimbă. Dacă oamenii ar munci, ar fi bine pentru toți. Dar unii nu muncesc și se mulțumesc cu ajutoarele sociale”, spune Dan Voicu, un localnic din Uricani.
Vasile Pavăl s-a mutat în Valea Jiului la începutul anilor ´70, când localitățile miniere erau în plină expansiune, iar în Uricani a fost construit singurul bloc turn din oraș, pentru cazarea a sute de muncitori și ingineri.
Blocul a fost părăsit în anii ´90 și a rămas în paragină, deși în ultimii ani autoritățile locale s-au arătat dispuse să îl preia în proprietate și să îl transforme într-un motel.
„Am o pensie de vreo 4.400 de lei și acum am auzit că va fi mărită cu trei – patru sute de lei. Am lucrat artificier în mina Uricani, începân de la ajutor de miner, vagonetar și, după calificare, am ajuns artificier. Am muncit 21 de ani aici, în Valea Jiului, de când am ajuns aici, în 1974, din Botoșani”, spune Vasile, în vârstă de 67 de ani.
În ciuda pensiei pe care o consideră bună, localnicul duce o viață modestă și spune că orașul ar fi avut mai mult de câștigat dacă minele vor fi redeschise. „Dar minerii să primească mai mult decât salariul mediu”, adaugă localnicul.
Citește și: Disponibilizări în Valea Jiului. Minele din ținutul cărbunelui își grăbesc închiderea definitivă VIDEO
Petre Oțet are 74 de ani și a trăit aproape toată viața în Valea Jiului. Ar fi lucrat și acum în mină, dacă l-ar mai fi tânăr, spune el, în ciuda mai multor accidente grave care îl puteau cpsta viața.
„De trei ori am fost în pragul morții. Prima dată, am fost prins între vagoneți, cu piciorul, și m-au târât vreo 20 de metri. Am rămas cu o tijă în picior, după ce trosnise tot. A doua oară, într-o suprare, am rămas îngropat până la gât. A treia oară, am rămas spânzurat în puț, de cabluri. Puteam câdea în gol, într-un puț de 400 – 500 de metri”, povestește Petre.
Bărbatul avea 52 de ani, când a trebuit să părăsească mina de cărbune din Uricani, unde lucrase 22 de ani.
„Am fost miner de puț. Mi-a plăcut, în ciuda greutăților și aș mai fi vrut să rămân, însă directorul mi-a zis, acum vreo 22 de ani, că e timpul să ies la pensie. Acum cresc animale, pe munte. Am rămas aici”, spune Petre.
În ciuda pensiei bune, spune el, bărbatul duce o viață modestă. Are o locuință cu două camere, într-un bloc ridicat la începutul anilor ´60, nemodernizat, și își încălzește una din încăperi cu lemne de foc. Alți vecini au instalații de încălzire pe gaz, însă Petre spune că nu a avut nevoie de așa ceva.
