Abandonată de mai multe decenii, fosta moșie a familiei Kendeffy, din Râu de Mori, este, parcă, lovită de blestem. Autoritățile nu se pot implica în restaurarea ei. A fost jefuită de mai multe ori și, spun oamenii, din cauza degradării, a ajuns un pericol public. Unii localnici au suferit accidente aici.
Râu de Mori se numără printre cele mai vechi așezări medievale din județul Hunedoara și păstrează câteva monumente prețioase, care nu au putut fi reabilitate în ultimele decenii din cauza situației juridice incerte în care s-au aflat.
Terenurile pe care se află Curtea nobiliară a Cândeștilor – care cuprinde un ansamblu de construcții medievale și ruinele unei biserici reformate din secolul al XV-lea – dar și ale cetății Colț ridicată în aceeași epocă, au fost revendicate în anii 2000 de presupușii urmași ai familiei Kendeffy, austriecele Maria Kendeffy și fiica ei Elisabeth Pongracz.
În actele de Carte Funciară, ultimul proprietar al lor a fost Gabriel Kendeffy, decedat în 1960, astfel că autoritățile locale din Râu de Mori nu au putut interveni pentru reabilitarea monumentelor.
Moștenitorii familiei Kendeffy nu s-au arătat nici ei interesați de situația clădirilor de patrimoniu, ci mai degrabă de terenurile din Retezat care în trecut făceau parte din Domeniul Retezat, administrat familia nobiliară.
Turiștii care se îndreaptă spre stațiunea Râușor din Retezat trec pe lângă așezarea medievală din Râu de Mori și pe la poalele Castelului Colț și a bisericii Colț – aflată pe versantul opus, singurul monument restaurat dintre vechile proprietăți ale familiei, în Râu de Mori.
În 10 noiembrie 2022, la capătul unui proces început în 2009, Tribunalul Hunedoara a decis, definitiv, că retrocedările unor suprafețe uriașe de teren din Retezat, către presupusele moștenitoare ale familiei Kendeffy, au fost făcute ilegal.
Maria Kendeffy (decedată în 2016, la 96 de ani) și fiica sa Elisabeta Pongracz, ambele cetățene austriece care nu au locuit niciodată în România, au obținut nelegal, în 2006, titluri de proprietate pentru peste 10.000 de hectare în masivul Retezat, potrivit deciziei Tribunalul Hunedoara, luată la capătul unui proces început la Judecătoria Hațeg în 2009 și finalizat după 13 ani.
Decizia definitivă a instanțelor a fost contestată, printr-o cale extraordinară de atac, contestație în anulare, iar un nou proces va începe la Tribunalul Hunedoara.
„Odată cu finalizarea acestui proces, vom putea face demersuri pentru a prelua în administrare cele două monumente din Râu de Mori, astfel încât să putem interveni în reabilitarea lor”, spune Flavius Dilertea, primarul comunei Râu de Mori.
În așteptarea unei decizii finale a instanței, singurele acțiuni care au fost făcute de autorități pentru Cetatea medievală Colț și Curtea nobiliară a Cândeștilor au fost de igienizare a perimetrului acestora. Starea monumentelor s-a înrăutățit în ultimii ani. La Ansamblul medieval din Râu de Mori, unele ziduri s-au prăbușit recent, iar Cetatea Colț, aflată la marginea satului, în Suseni, prezintă riscuri de siguranță pentru cei care o vizitează și se cațără pe ruine.
Județul Hunedoara are peste 500 de monumente istorice, însă multe dintre ele – unele cu o situație juridică încă neclară – se află într-o stare avansată de degradare, accelerată în ultimii ani.