-11.2 C
Deva
marți, ianuarie 20, 2026

(VIDEO) Al doilea generator a ajuns la Termocentrala Mintia

Al doilea transport agabaritic de mari dimensiuni (788 tone greutate totală) a ajuns, miercuri, la destinație, la Termocentrala Mintia. Următorul convoi similar va intra pe drumurile naționale din zona de vest în prima parte a lunii aprilie, a informat Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

Convoiul agabaritic a intrat în țară la Nădlac, în 14 februarie, și a parcurs până marți peste circa 250 de kilometri ai traseului. Pe durata deplasării, sectoare din DN 7 Arad – Deva și A1 Lugoj – Deva au fost închise traficului rutier.

La fel ca primul generator adus, în luna februarie, din SUA, la Termocentrala Mintia, și această componentă a fost transportată cu un trailer special, numit SPMT (Self Propelled Modular Transporter), gestionat de companiile Felbermayr și Bauman. Convoiul agabaritic special a fost compus din două remorchere trăgătoare, două remorchere împingătoare și un trailer modular, totalizând 56 de axe și a transportat un generator la Termocentrala Mintia, aflată în plin proces de retehnologizare, informa Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara.

„Transportul face parte dintr-un contract ce cuprinde peste 250 de componente care au început să fie livrate la Mintia încă din luna iunie 2024”, a transmis DRDP Timișoara.

Înființată la începutul anilor ‘70, Termocentrala Mintia și-a încetat activitatea în 2021 și a fost vândută în 2022 de statul român cu peste 91 de milioane de euro, către grupul Global Mass Energy. În prezent, se află în proces de retehnologizare pentru a fi transformată într-o termocentrală pe gaz, în urma unei investiții estimate la 1,4 miliarde de euro.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente

/*ADNOW*/