Mai puţin de 5.000 de oameni locuiesc în Aninoasa, cel mai mic oraş al Hunedoarei, înfiinţat în jurul unei exploatări miniere care datează de aproape un secol şi jumătate.
La 16 ani de la scoaterea ultimului vagonet de cărbune, în orașul Aninoasa mai sunt 500 – 600 de salariați și câteva zeci de asistați sociali.
Din anul 2006, când Mina Aninoasa și-a închis porțile pentru totdeauna, după aproape un secol și jumătate de activitate neîntreruptă, niciun investitor important nu a mai ajuns în orașul din Valea Jiului.
În anii următori, declinul economic a afectat tot mai mulți dintre cei aproape 5.000 de localnici din orașul Aninoasa. În lipsa locurilor de muncă, tinerii au părăsit așezarea din Valea Jiului, aflată la poalele Munților Vâlcan și Parâng. La fel au făcut-o și mulți dintre foștii angajați din Mina Aninoasa.
Foștii mineri rămași în Aninoasa privesc cu regret spre rămășițele fostei mine de cărbune, în care familiile lor au muncit aici din generație în generație.
„Am lucrat 28 de ani în mina Aninoasa. Tatăl meu a lucrat tot aici, bunicul meu, la fel. Am ieșit la pensie în 2003, cu trei ani înainte ca mina să fie închisă. Cărbune este jos încă pentru 30 – 40 de ani, iar noi plătim gazul enorm de scump. După ce s-a închis mina, tineretul din oraș a plecat peste hotare. Am doi copii: unul este acum prin Italia, unul prin Anglia… Păcat, pentru că se putea munci aici, să avem noi, țara noastră”, spune Laurențiu.
La închiderea exploatării din 2006, reprezentanţii primăriei plănuiau transformarea acesteia într-o zonă turistică, unde urma să fie amenajat un muzeu, iar vizitatorii să poată vedea cum arată interiorul unei mine de cărbune.
„Au vrut să facă o zonă turistică, un parc, cu un trenuleț care să intre într-un tunel. Era și aia o variantă, dar tot mai bun era cărbunele”, spune Laurențiu.
Investițiile în turism pe terenul fostei mine nu au mai avut loc, însă recent unele dintre clădirile acesteia au intrat în șantier. Vor fi reabilitate și folosite ca locuințe pentru tineri.
În Aninoasa, cel mai vechi cartier de locuințe datează de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Este „colonia” aflată într-un defileul, pe valea pârâului Aninoasa. Tot mai multe dintre locuințele clădirilor cu un etaj înșiruite la capătul orașului au rămas pustii. Unele sunt locuite de oameni care trăiesc în condiții modeste, din ajutorul social.
„Cu 140 de lei primiți ca ajutor social, nici nu trăim, nici nu murim. Vara e mai bine, pentru că mergem la sapă, la bureți, la afine. Dar iarna, până să primim lemnele, facem focul cu ce apucăm”, spune Iuliana, o femeie care și-a transformat o veche canapea din casă în lemn de foc.
Vasile Popescu are 52 de ani și trăiește și el din ajutorul social primit de la primărie. Nu a lucrat în mină și nu are de lucru, dar spune că reușește să se chibzuiască, astfel încât să nu aibă prea multe lipsuri.
„Ne mulțumim și cu ajutorul social. Pe lângă acești bani, aproape 150 de lei câți sunt, mai primim câte un ajutor în alimente, acele carduri de la Guvern, mai primim lemne pentru iarnă, de vreo 1.600 de lei. Eu singur, mă mai descurc. Mai lucrez pe la vecină și poate mai îmi pune o farfurie de ceva și poate mai îmi dă o țigară sau două”, spune Vasile.
