-1 C
Deva
miercuri, ianuarie 22, 2025

(VIDEO) Biserica de lemn, veche de 400 de ani, din Hunedoara, lăsată să putrezească

  • Biserica din Almașu Mic, cu hramul Sfântului Nicolae, a fost ridicată în jurul anului 1623, iar o inscripție păstrată în interiorul ei („în zilele lui G.B.”) amintește de epoca principelului transilvan Gabriel Bethlen. Unele dintre bârnele sale sunt împodobite cu decoruri tradiționale. Unii istorici o consideră printre cele mai vechi biserici de lemn din Transilvania.

Inscripția cu anul și inițialele principelui Gabriel Bethlen a rămas încrustată pe grinda de sprijin a bolții, iar textul ei prezintă un amestec de grafie latină cu chirilică în limba maghiară, potrivit unor istorici, fapt rar întâlnit în arhitectura religioasă.

Biserica monument istoric a fost reparată în 1967, însă de atunci, spun unii dintre localnici, nu au mai avut loc slujbe în ea. Cu timpul, sătenii și mai ales autoritățile au dat-o uitării, iar biserica medievală a ajuns tot mai degradată.

„Avea un monument de piatră în altar, care, din câte îmi amintesc, a fost dus la muzeu. Am 65 de ani și de când mă știu nu au fost ținute slujbe aici. Preoții din sat ne-au mai spus că vor să o refacă, dar nu s-a mai întâmplat acest lucru”, spune Ioana, o localnică din Almașu Mic.

În iarna anului 2008 – 2009, acoperișul ei de șindrilă ajuns într-o stare precară s-a prăbușit pentru totdeauna. Autoritățile nu au reacționat la distrugerea lăcașului, în schimb au făcut-o câțiva oameni, care în vara anului 2009, au acoperit cu folie ce mai rămăsese din biserica ortodoxă, în așteptarea unei viitoare restaurări.

Timpul a dus și la distrugerea învelitorii, iar bârnele de stejar și scândurile din lemn de brad au început să putrezească. Unele componente ale lăcașului au fost distruse pentru totdeauna.

În cazul celor rămase în picioare, unii localnici din Hunedoara speră că ar putea fi salvate, așa cum s-a întâmplat și în cazul altor așezăminte religioase vechi, din Hunedoara.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/