12.4 C
Deva
sâmbătă, mai 24, 2025

(VIDEO) Drumul de marmură din satul Alun, unic și căutat de turiști, dar din ce în ce mai rău

  • Drumul de marmură din satul Alun a scos din anonimat așezarea din Hunedoara, una dintre cele mai pitorești din România, însă puținii localnici care îl folosesc frecvent sunt exasperați de starea lui.

Alun, un sat rămas aproape pustiu din Ținutul Pădurenilor, cu peste 50 de gospodării nelocuite decât rareori, a devenit în ultimii ani o destinație turistică cunoscută a românilor, aflați în căutarea locurilor pitorești.

Drumul de marmură pe care călătorii urcă până la intrarea în sat l-a făcut faimos și este căutat de turiști.

Însă unii dintre localnicii care îl folosesc frecvent spun că și-ar fi dorit „un drum normal”, asfaltat în locul unuia plin de gropi și denivelări, pe care roțile mașinilor se uzează cu repeziciune, iar viteza maximă cu care pot circula, pentru a le putea proteja, este de vreo 20 kilometri pe oră.

„Acest drum de marmură a fost pe vremea lui Ceaușescu. Prin anii ’60-’70 s-a făcut pentru că blocurile de marmură transportate din carieră erau de 5 până la 10 tone, astfel că trebuia ca utilajele să circule pe o structură solidă, de 4-5 kilometri, până în vale, unde nu erau probleme”, relata unul dintre localnici.

Drumul de marmură nu a mai fost reparat, decât pe alocuri, iar un vechi drum, mai abrupt și mai rar folosit, este aproape impracticabil. „Dacă pe acesta nu îl vor mai asfalta vreodată, așteptăm ca măcar vechiul drum să fie reabilitat, astfel încât mașinile să poată circula pe ele”, spune un alt sătean.

În anii ’70, satul Alun avea aproape 100 de gospodării locuite, o şcoală şi chiar un internat. Camioanele cu marmură extrasă de la cariera aflată la intrarea în sat coborau zilnic pe drumul industrial, spre Govâjdia. Exploatarea a fost închisă în anii ’90, iar localitatea aflată la circa 30 de kilometri de Hunedoara s-a depopulat, ajungând să numere în prezent mai puțin de zece locuitori.

Iarna, ulițele sale sunt aproape pustii, iar pe drumul de marmură mai urcă din când în când turiști curioși să vadă „satul înmărmurit”.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/