- Vreo 2.000 de oameni mai trăiesc în comuna Teliucu Inferior, faimos în trecut pentru minele de fier. Epoca mineritului a apus, însă ruinele sale încolțesc așezarea.
Primele mine de fier din Hunedoara datează din vremea dacilor, iar vestigii ale exploatărilor antice au fost descoperite de-a lungul timpului la Teliuc și Ghelari.
Zăcămintele de fier au fost exploatate intens începând din secolul al XIX-lea, însă expansiunea centrului minier a început în primii ani după Al Doilea Război Mondial, când satul pitoresc de lângă Hunedoara a devenit localitate minieră.
Atunci au fost construite și primele blocuri din satul Teliucu Inferior din Hunedoara și tot de atunci a fost deschisă uriașa carieră minieră din centrul așezării.
„Pe planul Teliucului, alături de firul albastru al Cernei, de zona roşie a satului existent şi de cea violetă a minei, apare un contur capricios pe care scrie: perimetru cu pante accesibile pentru construcţie. În interiorul perimetrului, şase blocuri de pe plan îşi au de pe acum corespondentul fidel în realitate: stau înşirate pe buza dealului, jumătate gata tencuite, celelalte, cu ţigla adunată în căpriori”, informa revista Flacăra, în 1955.
Proiectele de transformare a Teliucului într-un mare centru minier se întindeau atunci pe mai multe decenii.
„Dar planul de urbanism nu priveşte numai anul 1955. Cercetându-l atent, aruncăm de fapt ochiade în 1960 şi-n 1970. Aci, în spatele stadionului proaspăt amenajat, se va înălţa un cartier vast, cu zeci şi poate sute de apartamente, în care se vor muta minerii care astăzi, în 1955, locuiesc în satele din preajmă, la patru ori la 11 kilometri. Tot din plan, aflăm că pe aci va trece o şosea modernă, care va lăsa departe, în colbul trecutului, colbul actual al drumului”, arăta revista Flacăra, în 1955.
Mina de fier Teliuc a ajuns la apogeul expansiunii în anii ’60, în urma unor investiții masive ale regimului comunist în industria extractivă. Mii de oameni lucrau în cele două așezări miniere din vecinătatea Hunedoarei, Teliuc și Ghelari, devenite localități urbane în anii ’80 și propuse ca viitoare orașe în ultimii ani ai regimului Ceaușescu.
Mulți dintre muncitorii din mină proveneau din regiunile care atunci erau mai puțin industrializate: Moldova, Dobrogea, din sudul și nordul României.
Însă zăcămintele de fier din zona Teliuc – Ghelari, exploatate intens pentru a asigura o parte din materiile prime pentru Combinatul siderurgic Hunedoara au fost epuizate treptat, tehnologiile folosite în deceniile de comunism au avut o viață scurtă și o eficiență redusă, iar minele au intrat într-un declin ireversibil de la începutul anilor ’90.
Până la mijlocul anilor 2000, toate minele de fier din Munții Poiana Ruscă – Hunedoara, au fost închise.
Lăudate în timpul regimului comunist, fostele exploatări Teliuc și Ghelari au lăsat în urma lor sute de hectare de terenuri ocupate cu clădiri miniere dezafectate, instalații, iazuri miniere și tot felul de alte ruine industriale, peste care trecerea timpului, natura și oamenii și-au pus amprenta.
Forfota care cuprindea în trecut așezarea s-a stins și ea încet, iar în prezent fosta localitate minieră a rămas, mai degrabă, un loc de tranzit pentru călătorii care pornesc din
Unii dintre oaspeții așezării se opresc însă, din drumul lor, pentru a privi uriașul lac de acumulare apărut în ultimele două decenii în locul fostei cariere minere din Teliuc.
„Acum 20 de ani, aici era cariera minieră Teliuc, de unde se extrăgea minereul de fier. Avea o adâncime de peste 100 de metri. Apoi, minele au fost închise, iar izvoarele au inundat lacul Teliuc și au făcut ca nivelul apei să crească neîncetat. Maluriel sale fiind din șisturi, apa s-a infiltrat în ele și au loc frecvent alunecări de teren. De aceea, lacul Teliuc, oricât de interesant pare, trebuie privit mai de la distanță”, povestește un localnic.