19.9 C
Deva
vineri, iunie 14, 2024

(VIDEO) În sfârșit! Au început lucrările la autostrada cu tuneluri pentru urși

Primele lucrări la tronsonul de autostradă Holdea – Margina au început în aceste zile. Terenul este decopertat, iar vegetația este defrișată pentru a pregăti construcția terasamentului viitoarei autostrăzi din vestul țării.

Sectorul de 9,13 kilometri de la limita județelor Hunedoara și Timiș face parte din Autostrada Lugoj – Deva, de 100 de kilometri, din care 90 la sută a fost finalizată în etape, în perioada 2013 – 2019.

În 2017, statul român a reziliat contractul pentru execuţia tronsonului de circa 10 kilometri de la limita județelor Hunedoara și Timiș și a lansat o nouă procedură pentru proiectarea şi execuţia acestuia, pentru a cuprinde cele două ecoducte, în lungime totală de peste doi kilometri.
Tunelurile au fost solicitate încă din 2010 de mai multe organizaţii de mediu, printr-un memorandum transmis Comisiei Europene, în care acestea arătau că ele ar urma să faciliteze traversarea autostrăzii printr-un culoar verde, destinat carnivorelor mari din zona Munţilor Apuseni, a Defileului Mureşului şi a Munţilor Poiana Ruscă.
În 2022, contractul în valoare de de 1,8 miliarde de lei fără TVA pentru proiectarea și construcția sectorului de autostradă cu tuneluri a fost atribuit de CNAIR asocierii Spedition UMB – Tehnostrade – SA&PE Construct – Euro-Asfalt.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/