- În urmă cu un secol și jumătate unii dintre primii excursioniști descopereau ținutul cetății dacice Piatra Roșie, al peșterii Cioclovinei și vârfului Țâfla de pe valea Luncanilor, care atunci ascundea, în păduri, la capătul unor poteci anevoioase, numeroase comori arheologice și monumente ale naturii.
În prezent, valea Luncanilor din Hunedoara se înfățișează la fel de spectaculoasă, gospodăriile arhaice ale localnicilor din „satele – crâng”, înconjurate de păduri și munți, apar neschimbate de trecerea timpului, la fel și drumurile de piatră din văi și potecile de plai bătătorite încă din Antichitate.
Cetatea dacică Piatra Roșie se află la circa 20 de kilometri de orașul Călan din Hunedoara, pe un pisc roșiatic și prăpăstios care se înalță peste valea Luncanilor din Hunedoara.
A fost descoperită la începutul secolului al XIX-lea și cercetată sporadic de oamenii de știință ai vremii, în deceniile următoare.
Preotul Ioan Popovici a fost unul dintre primii români care au cercetat-o și au scris despre ea. În 1887, acesta a publicat un articol despre călătoria sa la cetatea dacică Piatra Roșie, în „Telegraful Român”.
„Mai în toate serile de vară, când mă aflam acasă auzeam de la unii și de la alții că în comuna vecină Luncani este o ruină de cetate pe un vârf de deal, numită Peatra roșie, unde au aflat oamenii ce locuiesc în apropiere diferite obiecte vechi, precum monede, unelte de fer și de piatră, iară un om să fi aflat un coif cu totului tot de fer. Se mai vorbea și despre o peșteră mare, în care n-a putut ajunge nimeni până la fund. M-am decis a cerceta aceste locuri și am căutat tovarăși de călătorie”, relata preotul.
Cetatea dacică Piatra Roșie păstra atunci mai multe vestigii arheologice decât pot fi văzute în prezent, chiar dacă unele erau devastate în căutarea comorilor. Urmele lăsate de căutătorii de comori erau vizibile la tot pasul, remarca Ioan Popovici.
„Căutând în toate părţile, aflarăm într-un loc o săpătură mare în care am putut vedea zidul. Aci au săpat niște oameni după comori, dar neputând sparge zidurile şi neputând scoate afară pietrele ce erau acolo, nu au putut străbate mai afund de doi metri. La săpătura amintită, în dosul zidului am aflat un hârb mare de vas de lut, care avea grosime de 22 mm. Credința poporului că aici s-ar afla comori este încâtva bazată, deoarece s-au aflat în apropiere multe monete vechi de aramă și de argint. Dacă s-ar afla cine să facă săpături, eu cred că ar afla aci o mulţime de lucruri vechi, deoarece şi fără săpături a aflat un om un coif de fier, după cum am amintit, dar acest coif nu se mai află la el, căci l-a înşelat un şvab de i l-a dat lui”, arăta oaspetele cetății, în 1887.
Drumeții au coborât apoi la poalele muntelui pentru a prânzi lângă un izvor, ce folosește și în prezent ca loc de popas și de apă potabilă pentru drumeți. De aici, se înfățișa priveliștea muntelui Piatra Roșie, cu pereții roșiatici de piatră de var.
De la izvor, în partea opusă a cetății Piatra Roșie, la fel ca și în prezent, o potecă urca spre Vârful Țâfla, care se înalță ca o piramidă ascuțită, acoperită de pădure, deasupra văii Luncanilor. Aproape nimic nu s-a schimbat în înfățișarea ținutului de la poalele vârfului Țâfla.
Cărările de munte se îndreaptă spre cătunul Cioclovina și de aici, spre Peștera Cioclovina din Hunedoara, deasupra căreia se înfățișează un perete uriaș de stânci, înalt de peste 200 de metri. Un drum forestier duce în prezent până în apropierea peșterii.
În trecut, peștera din care curge râul Luncani era mai greu accesibilă, dar localnicii intrau în ea, unii, pentru a căuta comori. Nimeni nu i-a dat însă de capăt, relata un sătean din Cioclovina, care i-a călăuzit pe drumeți spre locul misterios. Oamenii știau însă că pârâul care iese din peșteră intră în munte prin Peștera Ponorici, aflată la circa doi kilometri de cealaltă parte a dealurilor Cioclovinei.
