Satul Negoiu din Hunedoara se înfățișează călătorilor ca una dintre cele mai pitorești așezări din România.
Gospodăriile arhaice, cu case de lemn și cărămidă, unele vechi de peste un secol, înființate împreună cu grădinile și cu arăturile lor la poalele unor dealuri și păduri, ori pe coastele acestora, oferă localității de munte o atmosferă patriarhală.
Privit ca unul dintre satele izolate ale Hunedoarei, Negoiu este pentru unii dintre localnicii săi un adevărat colț de rai.
După mai mulți ani în care a muncit în Anglia, Florin Stoica spune că și-a îndeplinit visul, stabilindu-se în satul Negoiu din Hunedoara.
Bărbatul, din Hunedoara, s-a întors în România, dorind să se retragă la țară, într-un loc liniștit pe care îl visase din primii ani ai tinereții.
„Acum șase ani am cumpărat aici o casă bătrânească de lemn. Când am văzut acest loc, m-am îndrăgostit pur și simplu de el. După ce am cumpărat-o, m-am gândit să înființez o plantație pe terenul luat în apropiere. În primul an, am pus 4.000 de fire de goji, dar nu am avut succes cu ele. Nu s-au prins. Apoi mergând prin pădure am găsit zmeură sălbatică și, văzând că este un loc prielnic pentru ea, am decis să plantez și eu. Am înființat plantația în urmă cu patru ani și merge, dar fiind un loc izolat aici, nu reușesc să vând nici pe jumătate cât produc. Dar nu mă uit neapărat la câștig, vreau să le ofer oamenilor ceva sănătos”, spune localnicul.
Casa de lemn a lui Florin are peste un secol și este specifică celor ridicate în Ținutul Pădurenilor. Vara oferă răcoare, iar în timpul iernii este călduroasă.
„Este oricum, mult mai sănătos să trăiești într-o astfel de locuință, decât într-una din beton, BCA sau cărămidă. Am dorit să îi păstrez aspectul rustic”, crede bărbatul.
Eleonora și soțul ei, Minuț, au trăit toată viața în acest loc și spun că nu s-ar putea despărți de el. Au trăit din munca pământului, iar bărbatul a lucrat ca pădurar, la fel ca mulți localnici din Ținutul Pădurenilor.
„Aici, dacă ești harnic, ai tot ce vrei. Pământul este bun, toate felurile de legume se fac aici, dar mai puțin porumbul, iar animalele pot fi ținute. Ani de zile am mers peste dealuri, la Rusca Montană (județul Caraș – Severin), aflată la vreo trei ceasuri de mers pe jos. Coboram în Rusca Montană, cu coșurile pline de ouă, cu crumpeni, brânză și ce mai puneam în grădină. Acolo oamenii, lucrând în minerit și la cariera de marmură aveau mai mulți bani”, spune Eleonora.
