15 C
Deva
vineri, octombrie 4, 2024

(VIDEO) Podurile feroviare peste Mureș, în șantier de cinci ani. În ce stadiu au ajuns

  • De cinci ani, constructorii tronsonului feroviar Gurasada – Simeria lucrează la cele trei poduri peste râul Mureș, proiectate la Brănișca, în Hunedoara, pe noul traseu al magistralei feroviare Simeria – Arad.

Podurile sunt amplasate pe un sector de circa doi kilometri, unde râul Mureș, care curge spre Arad, formând bucle, este traversat de trei ori.

Fundațiile pilonilor lor au fost turnate începând de la sfârșitul aniului 2018, iar în 2021 a fost ridicată structura metalică a podurilor.

Abia recent a fost amenajată și cale de rulare, însă doar pe două dintre cele trei poduri, iar instalațiile electrice și de semnalizare nu au ajuns încă la poduri.

Terasamentul de piatră și liniile ferate se opresc în dreptul noii halte CFR de la Brănișca, acolo unde podul nou construit la intrarea în sat se intersectează cu vechiul pod feroviar peste Mureș, construit în urmă cu un secol și jumătate, odată cu realizarea magistralei Arad – Alba Iulia.

Din 2022, calea de rulare a podului din secolul al XIX-lea a fost scoasă, astfel că trenurile nu mai pot circula pe el. Traficul feroviar se derulează pe al doilea fir al căii ferate, pe un pod paralel cu prima construcţie, ridicat în anii ´60.

Primul pod peste Mureş, aflat la intrare în Brănişca dinspre Deva, în imediata vecinătate a vechiului pod feroviar, va avea o lungime de 384 de metri. Al doilea pod se află în zona castelului Josika şi va avea o lungime de 435 de metri. Al treilea pod peste Mureş, aflat la ieşire din Brănişca spre Bretea Mureşană va avea o lungime totală de 486 de metri.

Odată cu finalizarea lucrărilor la cele trei poduri peste Mureş, de pe tronsonul feroviar Gurasada Simeria, traficul feroviar se va muta pe noul traseu.

Contractul pentru modernizarea liniei Gurasada – Simeria a fost semnat la 30 august 2017, între statul român și Asocierea FCC – Astaldi – Contratas y Ventas și vizează lucrări de modernizare a infrastructurii feroviare pe un sector de circa 41 de kilometri, reabilitarea stațiilor de cale ferată de pe traseu, cele mai importante fiind Simeria și Deva și construcția a trei poduri peste râul Mureș.

Lucrările la tronsonul feroviar Gurasada Simeria, o investiție de peste trei miliarde de lei, finanțată de statul român și Uniunea Europeană, au început în primele luni ale anului 2018.

Potrivit celui mai recent raport publicat de Căile Ferate Române, cu privire la stadiul proiectelor de infrastructură feroviară, pe tronsonul feroviar Gurasada Simeria, care traversează Deva, finalizarea lucrărilor este estimată în ianuarie 2024.

 

Tronsonul feroviar de pe valea Mureşului (judeţul Hunedoara) face parte din noua magistrală de cale ferată din vestul ţării (141 de kilometri de cale ferată între KM 614 din judeţul Arad şi Simeria, împărţiţi în patru loturi) proiectată pentru ca trenurile de călători să poată circula pe ea cu viteza de până la 160 de kilometri pe oră, iar marfarele cu până la 120 de kilometri pe oră.

Lucrările au acumulat întârzieri pe toate cele patru tronsoane din vestul României, iar finalizarea lor a fost decalată pentru anul 2024.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/