În urmă cu un secol și jumătate, peste 3.000 de oameni au muncit la construcţia magistralei Simeria – Petroșani – calea ferată a cărbunelui, inaugurată în 1870. Odată cu înfiinţarea căii ferate a început construcţia unuia dintre cele mai vechi cartiere muncitoreşti din Valea Jiului: „colonia” Petroşaniului.
„Cele mai multe dintre casele şi pavilioanele de locuinţe datează de la sfârşitul secolului al XIX-lea, atunci când au fost construite pentru familiile muncitorilor care lucrau la calea ferată, la clădirile staţiei feroviare şi la depoul Petroşaniului. Sute de oameni erau găzduiţi aici, dar cu timpul numărul lor s-a tot împuţinat, iar casele unde locuiau şi-au tot schimbat proprietarii. Acum, mai sunt câteva familii de ceferişti în zonă”, spune Maria (72 de ani), o localnică din cartierul „Colonie”.
Cea mai veche clădire din „Colonie” datează din jurul anului 1800. O bisericuţă de lemn aşezată în apropiere de liniile ferate şi de gara Petroşaniului este mândria localnicilor din vechiul cartier. „Biserica noastă a fost vizitată de Nicolae Iorga, la începutul secolului trecut”, spune crâsnicul lăcaşului, arătând o fotografie veche a bisericii, înrămată pe un perete al acesteia. Nicolae Iorga a călătorit cu trenul cărbunelui la Petroşani şi a descris localitatea cu 8.000 de locuitori la acea vreme în cartea „Neamul Românesc şi Ţara Ungurească”, publicată în 1906.
„Din clădirile cele mari şi multe ale gării te afli în mijlocul unei aşezări omeneşti cum sunt acelea din America de Nord, prin locurile unde o mare bogăţie a ieşit la iveală chemând la sine pe doritorii de câştig răpede şi pe muncitorii care primesc munca cea mai grea pentru plata cea mai mare. Biserică a catolicilor, biserică nouă, mare, a românilor ortodoxi, veche bisericuţă de lemn de pe la 1800, biserică unită cu zugrăveli de Smigelschi (n.r. Octavian Smigelschi, pictor român de biserici), şcoli unde zburătăcesc copii de târg, sporovăind ungureşte. Niciun mare oficiu public, căci Petroşanii nu sunt un oraş, ci numai un ”nagy kozseg”, o comună mare. Nici parc, nici sală de teatru, nici bibliotecă populară”, scria Nicolae Iorga.
Localnicii se puteau mândri atunci cu noile construcţii miniere şi feroviare. Printre acestea din urmă, aflate la marginea cartierului Colonie din zona staţiei CFR, se aflau gara, depoul şi turnul de apă. Gara Petroşaniului a fost dată în folosinţă în urmă cu un secol şi jumătate.
Clădirea de călători şi o anexă a acesteia au fost renovate în ultimii ani, însă mai multe construcţii feroviare din vecinătatea lor au rămas în pragul ruinării. Turnul de apă, un monument înalt de peste 30 de metri, vechi şi el de peste un secol, se numără printre puţinele construcţii de acest fel din România.
„Copiii se joacă în preajma lui şi ne temem că s-ar putea prăbuşi bucăţi din acoperişul lui sau chiar cărămizi. Este foarte degradat, dar nimeni nu face nimic pentru el”, spune o localnică.
În apropiere, vechiul depou adăposteşte câteva locomotive ruginite, adevărate vestigii istorice, lăsate de izbelişte.
„În trecut, fostul şef al depoului avea grijă de fiecare dintre locomotivele de epocă aflate aici. Spunea că sunt locomotivele care puteau funcţiona cu cărbune şi chiar cu lemne sunt bunuri strategice şi trebuie menţinute în starea în care pot fi folosite la nevoie”, spune Ioan, un fost ceferist din Colonie.
Localnicii din fostul cartier al ceferiştilor îşi amintesc că în trecut aici funcţiona o baie comunală, un cazinou, iar uliţele erau traversate de căi ferate miniere pe care localnicilor le era adusă, în faţa caselor, raţia de cărbune de la „Pe deasupra cartierului, circulau funicularele cu cărbune de la Petrila şi Dâlja, iar întreaga zonă din împrejurimi, mărginită de calea ferată, era împânzită de construcţii miniere şi feroviare”, povesteşte un alt localnic, fost angajat la Mina Dâlja, închisă la sfârşitul anilor ´90.
Colonia din Petroşani a fost declasificată între timp ca ansamblu istoric, deşi autorităţile anunţau în anii închiderii minei Dâlja că o vor transforma într-o atracţie turistică alături de viitoarea „mină muzeu” din vecinătate. Planurile nu au mai fost realizate, iar soarta cartierului este deplânsă de unii dintre localnici. Multe dintre străzile sale au rămas înfundate în noroaie, la fel ca şi cele din cartierele alăturate. Pe uliţele lăturalnice, haitele de maidanezi umblă în voie, iar oamenii îi avertizează pe străini să le evite.
„Iarna, pentru că trotuarele nu sunt curăţate de zăpadă, toată lumea circulă aici pe străzi, cu copii printre maşini. Odată ce zăpada se topeşte, ne umplem de noroi”, spune una dintre locatare. Mai multe clădiri industriale din zona gării au rămas şi ele abandonate şi sunt lăsate să se distrugă. Unii dintre localnici au avut însă grijă de gospodăriile şi de casele lor vechi şi le-au dat un aer pitoresc.
