Baza de agrement „Corvina” a fost deschisă duminică dimineaţa, în prezenţa câtorva sute de oameni, dar şi a oficialităţilor din municipiu şi din judeţul Hunedoara, invitate la inaugurare.
Ştrandul din Hunedoara reprezintă o investiţie de aproape două milioane de euro, realizată din fonduri de la bugetul local. Emoţiile au fost mari pentru primarul Hunedoarei, Viorel Arion, cel care a garantat succesul proiectului, alături de Consiliul Local Hunedoara. Localnicii vor mai avea însă de aşteptat până când vor vedea în ce măsură ştrandul este sau nu o investiţie de succes. Deocamdată, vizitatorii bazei de agrement Corvina nu au avut voie decât să o viziteze şi să îi privească bazinele. Scăldatul va fi permis doar de miercuri.
Regulile ştrandului
Totuşi, turiştii care vor plăti cei 10 lei pentru un bilet de intrare vor trebui să respecte o serie de reguli. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Hunedoara, utilizatorii au următoarele obligaţii: să păstreze ordinea şi liniştea într-un cadru civilizat, pentru menţinerea climatului de agrement şi odihnă; să depună resturile menajere sau de altă natură în locuri special amenajate în acest scop; să respecte regulile de igienă sanitară la utilizarea bazinelor şi a grupurilor sanitare, precum şi indicaţiile şi interdicţiile afişate pe panourile de atenţionare; folosirea dotărilor, a sferei generatoare de valuri, a bazinelor şi a toboganelor din cadrul complexului se face pe propria răspundere; părăsirea toboganelor şi a bazinelor se va face cu 20 de minute înainte de ora închiderii. Accesul în bazine se face pe scările special amenajate, numai în costum de baie, inclusiv pentru copii, iar pentru copiii sub 3 ani este necesară folosirea scutecelor speciale pentru apă. Înainte de intrarea în bazine este obligatorie utilizarea duşului. Copiii care nu ştiu să înoate pot folosi bazinele, doar sub supravegherea adulţilor. Copiii minori (sub 18 ani) pot utiliza toboganele doar prin asumarea răspunderii şi sub supravegherea permanentă a reprezentanţilor legali, a părinţilor sau a împuterniciţilor adulţi ai acestora. Fumatul este permis doar în locuri special amenajate.
De asemenea, este interzis: accesul în interiorul complexului a persoanelor aflate sub influenţa băuturilor alcoolice, drogurilor sau altor substanţe halucinogene, precum şi a celor care au o ţinută neadecvată sau deţin obiecte contondente şi periculoase; accesul animalelor de companie în interiorul complexului; spălatul cu săpun sau şampon în bazin şi efectuarea manichiurii sau a pedichiurii; utilizarea bazinelor şi a toboganelor cu suprafaţa corpului unsă cu ulei sau murdară cu nisip; intrarea în bazin a persoanelor purtătoare de boli transmisibile, plăgi deschise, dermite, dermatoze, etc.; accesul în incinta complexului cu alimente şi băuturi alcoolice şi nonalcoolice , iar în bazin sau în jurul bazinului la o distanţă mai mică de 1, 5 m se interzice consumarea alimentelor şi băuturilor alcoolice de orice fel; distrugerea sau sustragerea de obiecte aflate în patrimoniul complexului; comportamentul indecent, gălăgios sau orice alt tip de comportament care ar putea deranja ceilalţi clienţi; consumul de seminţe în incinta complexului; alergatul sau orice alt tip de comportament care duce la accidentarea persoanei sau altor persoane aflate în jur. „Acest regulament a fost gândit pentru a asigura tuturor utilizatorilor confortul și siguranța necesară în incinta Complexului de Agrement Corvina”, susţin reprezentanţii Primăriei Hunedoara.
„Construcţia ştrandului a durat exact un an şi suntem mulţumiţi de rezultatul investiţiei. Îi aşteptăm pe localnici să vină în număr cât mai mare la noul ştrand”, a afirmat primarul Hunedoarei, Viorel Arion.
Investiţie din bani de împrumut
Ştrandul din Hunedoara, întins pe o suprafaţă de 27.000 de metri pătraţi, reprezintă o investiţie de aproape două milioane de euro. Construcţia bazei de agrement a început în urmă cu un an, în incinta Stadionului Michael Klein. Ştrandul din Hunedoara a fost construit de Acomin în imediata apropiere a Bazinului de Înot. Va avea o capacitate pentru circa 600 de persoane, are un bazin de peste 2.100 de metri pătraţi şi un bazin pentru de 108 metri pătraţi, la care se adaugă terenuri de agrement. Consiliul local a aprobat contractarea unui credit pentru a asigura finanţarea construcţiei ştrandului.