Longhin Topor a rămas singurul locuitor al satului Gialacuta din județul Hunedoara. Are 75 de ani și trăiește într-o casă veche din satul Gialacuta, alături de câinii și pisicile sale, animalele care îi alină singurătatea în care s-a cufundat de câțiva ani. Un radio vechi îi mai aduce noutăți localnicului, iar becul agățat de tavanul încăperii în care doarme și mănâncă îi alungă întunericul din casă.
Anul trecut, povestește Longhin, satul a rămas pustiu pentru o vreme, după ce bărbatul fusese aproape sfâșiat de câinii unui cioban care își păștea oile pe dealuri.
„Vacii mele îi plăcea să stea pe lângă oi și am ținut-o un timp pe la stână. Când m-am dus după ea, am fost atacat de câini. Am stat mai multe săptămâni în spital și la pat”, povestește vârstincul.
În primăvară, un alt necaz l-a lovit pe Longhin. Vaca i-a murit și, deși a vrut să își cumpere alta, a trebuit să renunțe la acest gând.
„Am căutat să cumpăr altă vacă, dar nu am mai găsit. Nu mai sunt animale. În trecut, la fiecare gospodărie din sat găseai 4 – 5 animale, vite, porci, oi. Acum vezi mai multe animale sălbatice prin sat: mistreți și căprioare”, spune bătrânul.
Longhin trăiește în sărăcie dintr-o pensie de aproape 1.000 de lei, spune el, pe care a obținut-o după ce a lucrat vreo 20 de ani la un depozit de mobilă în Deva. După 1990, firma a dat faliment, iar localnicul a rămas șomer.
A mai locuit o vreme în Deva, însă nu i-a plăcut viața la bloc și, spune el, oricum nu și-a mai putut permite să trăiască acolo. Astfel s-a întors în Gialacuta, satul unde locuiau părinții lui. Aici a avut grijă de animale și de mica grădină a familiei, însă în ultimii ani soția și rudele lui au murit, iar Longhin a rămas singur.
„De mai multe ori, în ultimii ani, casele din sat au fost sparte. Hoții au luat din ele tot felul de lucruri, unele pe care cred că le-au dus la muzeu. Și mie mi-au furat de vreo două ori puținii bani pe care îi aveam în casă. Chiar recent s-a întâmplat să îmi fure lucruri, când nu eram acasă, pentru că mai plec peste dealuri, în satele învecinate”, povestește Longhin.
Câteva case vechi din satul pustiu au intrat în renovare. Urmașii vârstnicilor care au locuit aici au venit să aibă grijă de ele, povestește Longhin. Bărbatul speră că, astfel, Gialacuta va reveni la viață. Până atunci, spune el, l-ar fi ajutat ca drumul de pământ al satului să fie reparat.
Satul Gialacuta avea la începutul secolului XX aproape 300 de locuitori și se mândrea cu o biserică veche de lemn, de peste trei secole. Oamenii lucrau pământul, creşteau animale, aveau livezi şi păşuni, iar unii erau angajaţi în minele şi exploatările forestiere din împrejurimi.
O biserică veche de peste trei secole şi o şcoală însufleţeau atmosfera localității arondate comunei Brănişca. În urmă cu un deceniu, mai puţin de zece oameni, cei mai mulţi vârstnici, mai locuiau în Gialacuta.
Atunci, biserica din Gialacuta, aflată pe lista monumentelor istorice ale Hunedoarei, a ars din temelii în urma unui incendiu de vegetaţie care a cuprins-o. Biserica fusese ridicată la mijlocul secolului al XVII-lea și domina de pe deal, satul risipit în vale şi pe coaste.
Bătrânii au fost prea neputincioşi pentru a o putea salva de mistuire şi, odată cu biserica din Gialacuta, soarta satului a rămas pecetluită.
