- Duminică, 29 septembrie 2024, s-au împlinit 114 ani de la nașterea lui Arsenie Boca (1910 – 1989), duhovnicul trecut recent în rândul sfinților Bisericii ortodoxe române. Locul unde s-a născut călugărul supranumit „Sfântul Ardealului” a devenit de câțiva ani tot mai căutat de pelerini și turiști.
O slujbă religioasă a avut loc, sâmbătă, 28 septembrie 2024 pe Dealul Bujoara din Hunedoara, aflat la marginea satului Căzănești (comuna Vața de Jos) locul natal al călugărului Arsenie Boca, pe care Biserica Ortodoxă Română l-a canonizat recent, ca „Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop”. Peste 100 de localnici, pelerini, dar și câțiva politicieni au participat la comemorarea duhovnicului, care a avut loc cu o zi înainte de data nașterii sale, 29 septembrie, la schitul înființat pe Dealul Bujoara.
„În cuvântul de învățătură Preasfințitul Părinte Gherontie Hunedoreanul a vorbit despre viața Sfântului Cuvios Hariton Mărturisitorul, întemeietorul a trei mănăstiri, pomenit în această zi de 28 septembrie, îndemnând pe cei prezenți să își hrănească sufletul cu citirea vieților sfinților, pentru a se întări în credință și a le urma nevoințele și virtuțile”, informează Episcopia Devei și Hunedoarei.
Duminică, vremea rea de toamnă a atras mai puțini pelerini în locul natal al părintelui Arsenie Boca. Pe drumul forestier de patru – cinci kilometri, care urcă de pe malul râului Poor din satul Căzănești, spre Dealul Bujoara, călătorii veniți din Cluj, Arad, Alba, Timiș și București au avut de îndurat ploaia neîncetată și greutățile urcușului de peste doi kilometri, prin pădure în ultima parte a traseului.
La poalele dealului, o casă cu un perete acoperit de un tablou de mari dimensiuni care îl înfățișează pe Arsenie Boca a fost locul de întâlnire al câtorva zeci de oameni, veniți și ei din mai multe județe pentru a-l prăznui pe duhovnic. În satul Căzănești, oamenii povestesc că au participat sâmbătă la hram, pe dealul Bujoara, iar duminică nu au mai urcat la schit, așa cum o făceau în trecut, vremea fiind mai puțin prietenoasă.
„Am aprins o lumânare pentru părintele Arsenie. Suntem tare mulțumiți că a fost canonizat. Noi îl cinsteam oricum. Nu este casă în sat să nu păstreze icoana sfinției sale”, spune Maria, o localnică din satul Căzănești.
Din loc în loc, pe ultimii doi kilometri ai drumului spre dealul Bujoara au fost ridicate troițe, iar unii copaci au fost împodobiți cu icoane. „Acestui loc i se mai spune și Dealul Fericirii”, amintește un sătean din Căzănești. Acum, spune localnicul, două maici au grijă de schitul ridicat pe deal, în urmă cu 7 – 8 ani, în jurul căruia se găsesc câteva mici case și anexe.
- Arsenie Boca s-a născut în 29 septembrie 1910 în satul Vaţa de Sus, din Hunedoara, primind numele de Zian Vălean. În anii ’40, a ajuns duhovnic la mănăstirea Brâncoveanu din Munţii Făgăraş şi apoi la Mănăstirea Prislop, din Ţara Haţegului, aflată la circa 100 de kilometri de locul său natal.
Odată cu instaurarea regimului comunist în anul 1945, Arsenie Boca a intrat pe lista neagră a autorităţilor comuniste, fiind arestat şi închis de mai multe ori, sub acuzaţii că ar fi sprijinit membri ai Mişcării Legionare.
Arsenie Boca a fost închis în arestul Siguranţei din Braşov, a fost trimis apoi să muncească la Canalul Dunăre – Marea Neagră, în lagărele destinate zecilor de mii de deţinuţi politici, iar până la mijlocul anilor 1950 a mai trecut prin închisorile Jilava, Timişoara şi Oradea.
Din anii ´50, după anii de persecuție, autorităţile comuniste i-au interzis lui Arsenie Boca să mai îmbrace straiele preoţeşti, însă popularitatea sa a continuat să crească.
Duhovnicul a murit la 28 noiembrie 1989, în Sinaia, la vârsta de 79 de ani, iar potrivit dorinţei sale a fost înmormântat la Mănăstirea Prislop din Hunedoara, în 4 decembrie 1989. Aici slujise în anii ´50, înainte ca autorităţile comuniste să îl trimită în închisori.
În ultimii ani, mai mulți ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române au propus canonizarea lui Arsenie Boca, lucru împlint în vara anului 2024, printr-o hotârâre a Sfântului SInod al BOR.