- Baia de Criș are o istorie zbuciumată. Așezarea a fost atestată încă din secolul al X-lea, iar în Evul Mediu a fost unul dintre marile centre miniere din Transilvania.
Până în secolul al XIX-lea Baia de Criș a fost reşedinţa administrativă a comitatului Zarand, iar până la începutul secolului XX, aici funcționau o prefectură și o judecătorie.
La mijlocul secolului trecut, aproape 4.500 de oameni locuiau în comuna învecinată orașului Brad din Hunedoara, aflată pe drumul și ruta feroviară Brad – Arad, inaugurată în 1896.
Cei mai mulți localnici munceau în minerit, ocupația tradițională a familiilor din ținutul de pe valea Crișului Alb, numit și Țara Zarandului, aflat la poalele Munților Metaliferi și Apuseni.
Mineritul a intrat în declin în ultimele decenii ale secolului al XX-lea, iar odată cu el așezările din Țara Zarandului au devenit tot mai puțin animate. Cele nouă sate din Baia de Criș mai au împreună vreo 2.100 de locuitori, cei mai mulți fiind în localitățile Baia de Criș, Țebea și Rișculița, în timp ce satele Văleni și Caraci mai numără câteva familii.
O dată pe an, la început de septembrie, Baia de Criș pare să revină la viață. De peste un secol, în satul Țebea, învecinat, au loc Serbările naționale în memoria lui Avram Iancu (1824 – 1872), lider al românilor din timpul Revoluţiei din Transilvania anilor 1848–1849.
Avram Iancu a murit în dimineaţa zilei de 10 septembrie 1872, la Baia de Criş (Hunedoara), iar satul în care a trăit în ultimele zile ale vieții, precum și Țebea, au devenit, cu timpul, locuri de pelerinaj pentru românii din toate colțurile țării.
„Pieri în 1872 în tinda casei unui sărac din Baia de Criş, a unui covrigar. De aici îl aduseră, ca pe atâţia alţii din Baia de Criş, care n-au o biserică şi un cimitir acolo, la Ţebea. Şi lângă dânsul vechiul stejar cu trunchiul mândru mai răsfiră crengile puternice, ce cad pe rând şi se înnoiesc într-una“, scria istoricul Nicolae Iorga, în 1906.
În afara zilelor de sărbătoare dedicate celui supranumit „Crăişorul munţilor”, satul Baia de Criș din Hunedoara este rar călcat de turiști. Centrul său a păstrat o mulțime de clădiri istorice, unele legate de povestea lui Avram Iancu.
Turiștii găsesc aici locul unde a Avram Iancu fost găzduit în ultimele zile din viață, locul unde a murit, locul unde a fost privegheat – marcate cu plăci comemorative, clădirile istorice ale fostei prefecturi și judecătorii și alte case din secolul al XIX-lea, cele mai multe aflate în stare de degradare.
Tot aici, mai multe statui și monumente au fost ridicate în trecut în cinstea lui Avram Iancu, iar parcul din centrul localității păstrează arbori crescuți din mlădițe luate de la Gorunul lui Horea, din Țebea.
Alături de vestigiile care amintesc de Avram Iancu şi de fruntaşii Răscoalei din 1784, o veche mănăstire franciscană, clădită în centrul localităţii Baia de Criş, îşi impresionează oaspeţii prin dimensiunile sale Totuși, doar fațada principală a fost restaurată, iar în interior, zidurile crăpate adăpostesc mobilierul vechi al bisericii. Originile mănăstirii din Baia de Criș se pierd în epoca medievală, când pe acelaşi loc ar fi existat o biserică gotică, distrusă într-un incendiu şi lăsată să se ruineze.
O soartă și mai tristă a avut-o gara din Baia de Criș, construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, odată cu calea ferată Arad (Sântana) – Brad, de circa 144 de kilometri, pe care mai circulă două trenuri de călători.
Clădirea istorică a rămas pustie, iar în ultimii ani cele mai multe dintre spațiile ei au fost devastate de oameni și lăsate să se ruineze. Acoperișul și tavanele s-au șubrezit și riscă să se prăbușească, podelele și tocăria au putrezit în mare parte, porțiuni din ziduri au căzut și ele, instalațiile electrice nu mai funcționează.
Un panou ruginit, aflat în fața clădirii anunță călătorii că au ajuns în halta Baia de Criș, aceeași de-a lungul timpului au coborât din trenuri mari personalități ale României, sosite în Țara Zarandului, pentru a-i aduce omagii lui Avram Iancu.
