(VIDEO) Secretele cetății dacice Vârful lui Hulpe

• Cetatea dacică Vârful lui Hulpe a fost descoperită în anii ’50 de arheologii coordonați de istoricul Constantin Daicoviciu, care au cercetat rămășițele așezărilor antice din jurul Sarmizegetusei Regia.

Oamenii de știință care ar fi urcat pe Vârful lui Hulpe în anii ’50 au ajuns la concluzia că fortăreața, din care atunci mai erau vizibile câteva ruine, avea rolul de a apăra capitala dacilor, în cazul în care atacatorii se apropiau de ea dinspre valea Sibișelului prin zona cătunului Măgureni.

În vecinătatea ei, pe dealul numit Fața Cetei, arheologii au identificat 40-50 de terase antice, care arătau că zona era intens locuită în vremea dacilor.

Tot aici, au fost găsite numeroase piese de ceramică dacică pictată și un depozit de obiecte de fier. În apropiere de Vârful lui Hulpe, în locul numit Râpa cu Galbeni, în jurul anului 1800 au fost scoase la iveală mari tezaure de aur, pe care localnicii nu le-au mai putut păstra sub tăcere, aşa cum s-a întâmplat în alte cazuri.

Timp de peste șase decenii, oamenii de știință nu au mai cercetat rămășițele fostei cetăți dacice Vârful lui Hulpe și ale așezării civile din vecinătatea ei. Una dintre puținele lucrări despre situl arheologic a fost publicată abia în 2015, de arheologul Aurora Pețan, sub titlul „Cetatea dacică de pe Vârful lui Hulpe”.

Cornelius Ionescu, un fost explorator al ținutului cetăților dacice relata, pe blogul său, despre călătoria la Vârful lui Hulpe. Atunci, remarca autorul relatării, pe deal puteau fi observate o mulțime de gropi făcute de căutătorii de comori, câteva blocuri fasonate de calcar, numeroasele terase ale așezărilor antice, dar și materiale arheologice abandonate.

„Ne-am instalat şi noi stând comod pe marginea unei astfel de gropi, să vedem ce nu le-a trebuit căutătorilor. Cioburi de ceramică de toate felurile, roşie, neagră, mai groasă, mai subţire, unele de o fineţe remarcabilă, probabil din import, de factură italică, o margine de pahar de sticlă, ce avea încrustat un fir metalic, poate un fel de armătură în jurul buzei. Cuie de fier aflate intr-o stare avansată de degradare, cele mai bine păstrate făcând probabil picioare. Şi cam atât. Aproape că nu ne venea să credem că suntem pe Vârful lui Hulpe-Vulpe. Dar eram. Asta este. Mult a fost, puţin a rămas”, scrie Cornelius Ionescu.

În prezent, puține lucruri indică faptul că pe valea Anineșului, aproape de izvoarele pârâului care se unește cu Apa Grădiștei în centrul satului Grădiștea de Munte, ar fi existat o cetate dacică importantă. Pădurea a crescut în voie, acoperind rămășițele antice și lăsând cu greu loc călătorilor spre Vârful lui Hulpe.

Cei cinci kilometri din forestier care pornește din Grădiștea de Munte pe valea Anineșului oferă însă un traseu spectaculos.

Traversează o pădure din care coboară adesea animalele sălbatice în poienile pârâurilor Anineș, Prelucii și Valea Mică și este mărginit de șiruri de dealuri pe care, din loc în loc, localnicii par să își fi agățat gospodăriile la fel cum o făceau anticii în aceeași zonă în urmă cu două milenii.

O biserică a fost ridicată recent pe Valea Anineșului, iar în apropiere de ea au fost construite câteva clădiri impunătoare. La un kilometru de ele, călătorii se pot opri în fața cantonului forestier, unde se întâlnesc pârâurile Prelucilor și Anineș. De aici, traseul spre vârful lui Hulpe continuă prin pădure, pe potecile nemarcate care urmează coama tot mai abruptă a dealului, mărginit de cele două pârâuri.