0.7 C
Deva
miercuri, noiembrie 6, 2024

(VIDEO) Stațiunea Râușor din Retezat va mai avea o pârtie. Se lucrează intens pe munte

  • Cabanierii din zona turistică Râușor (1.250 metri) – singura stațiune din Parcul Național Retezat – fac pregătiri pentru întâmpinarea turiștilor care vor ajunge aici în zilele libere de la sfârșitul acestui an.

O nouă pârtie de schi este amenajată în stațiunea Râușor din Retezat. Un investitor privat a concesionat terenul pus la dispoziție de comuna Râu de Mori, în vecinătatea vechilor pârtii și a început lucrările la noua pârtie și la instalațiile acesteia.

O pășune împădurită este defrișată pentru a-i face loc, iar localnicii speră ca lucrările să fie finalizate în această iarnă.

Drumul județean din Comuna Râu de Mori spre stațiunea Râușor din Retezat a rămas însă degradat, fiind folosit atât de turiști și localnici, cât și de camioanele cu lemne.

Lucrările la șoseaua care urcă 15 kilometri pe valea Râușorului spre zona de agrement din Parcul Național Retezat sunt cuprinse într-un proiect de modernizare, finanțat prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, care însă nu a mai demarat.

Reţeaua de energie electrică reprezintă și ea una din problemele stațiunii, fiind subdimensionată, însă autoritățile din comuna Râu de Mori spun că au planuri mari pentru zona de agrement.

„Întreaga comună Râu de Mori va fi declarată stațiune turistică de interes local. În Râușor, plănuim investiții menite să facă zona turistică atractivă atât iarna, cât și vara”, spune primarul comunei Râu de Mori, Flavius Dilertea.

Stațiunea Râușor din Retezat cuprinde peste 100 de cabane şi pensiuni, dar și pârtii de schi şi alte amenajări. Zona de agrement ocupă cea mai mare suprafaţă din Zona de Dezvoltare Durabilă a Retezatului, unde cabanele Pietrele şi Gura Zlata mai au același statut. Aici sunt permis investițiile în turism și infrastructură turistică.

Deasupra staţiunii, se află „zona tampon”, de conservare durabilă, continuată apoi de zonele de protecţie integrală – unde prioritară este menţinerea proceselor naturale – şi strictă (rezervaţia ştiinţifică Gemenele) – unde intervenţiile umane sunt interzise.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/