-1 C
Deva
joi, februarie 13, 2025

(VIDEO) Tărâmul fierului. Marile uzine metalurgice din vestul României au avut o soartă tristă

  • Zăcămintele de fier din Carpații Occidentali sunt exploatate de peste două milenii, iar o mulțime de așezări au fost înființate și s-au dezvoltat de-a lungul timpului în jurul minelor metalice și al uzinelor metalurgice.

În Evul Mediu, văile de la poalele munților din vestul României erau împânzite de topitorii și ateliere de prelucrare a fierului, care funcționau pe lângă minele exploatate rudimentar în ținutul acoperit de întinderi mari de păduri.

Începând din secolul al XVIII-lea, au apărut primele uzine de fier din Carpații Occidentali, care foloseau o forță de muncă numeroasă și erau susținute prin investiții majore în construcția unor furnale și în rețelele de transport.

De la mijlocul secolului XX, regimul comunist a transformat unele dintre vechile uzine de fier din vestul României în combinate siderurgice întinse pe sute de hectare, în care au fost aduși să muncească mii de români.

Toate au intrat în declin după câteva decenii de funcționare, iar din anii ’90 au început să se dezintegreze, odată cu centrele miniere din zonă, care le aprovizionau cu o parte din materia primă folosită.

Suprafețe tot mai mari ale combinatelor metalurgice de la Hunedoara (video), Reșița, Călan și Oțelu Roșu au fost transformate cu timpul în terenuri virane, acoperite de ruine provenite din demolarea clădirilor și secțiilor considerate neviabile după 1990.

Activitatea centrelor metalurgice a fost restrânsă, în unele cazuri până la dispariție, în schimb au rămas ca amintire o mulțime de vestigii ale metalurgiei din trecut – ocupația de bază a multora dintre locuitorii așezărilor de la poalele munților.

Uzinele metalurgice din Reşiţa au o istorie de două secole. Primele două furnale ale orașului din Banatul Montan au fost puse în funcţiune în 1771, iar la mijlocul secolului al XIX-lea au fost înfiinţate uzinele oraşului şi prima cale ferată din România, care a legat Reşiţa de Bocşa şi Ocna de Fier, locurile de unde era adus minereul de fier.

Uzinele din Reșița au produs șinele de cale ferată pentru primele linii feroviare din Transilvania și tot aici au fost fabricate locomotivele cu abur care circulau în urmă cu un secol pe ele. În anii ‘40, la Reşiţa au fost realizate primele automobile româneşti, Malaxa, iar după război, vechile uzine au fost extinse și transformate într-un combinat metalurgic.

În 1962, centrul metalurgic din Reșița a devenit Combinatul Siderurgic Reşiţa – Întreprinderea Constructoare de Maşini, iar în complexul industrial a ajuns în următoarele decenii la aproape 15.000 de salariaţi.

Din anii 1990, combinatul din Reșița a intrat în declin, iar în anul 2000 a fost privatizat. Activitatea a fost restrânsă în următorii ani, iar în prezent circa 700 de oameni mai lucrează la oțelăria din Reșița.

Uzinele de fier Călan au fost înființate în urmă cu un secol și jumătate. Primul furnal din Călan a fost dat în folosinţă în 1871, iar cel de-al doilea – în anul 1875. În deceniile următoare, centrul metalurgic şi oraşul Călan au continuat să se dezvolte, devenind unul dintre marii producători de fontă, cocs şi piese de fontă din România.

Uzinele de fier Călan erau conectate la exploatările miniere de fier din Munții Poiana Ruscă prin calea ferată îngustă de circa 16 kilometri Călan – Teliuc, construită în 1875. De asemenea, erau aprovizionate cu cărbune din Valea Jiului, pe calea ferată Simeria – Petroșani, inaugurată în 1870.

Uzinele metalurgice aflate la mai puțin de zece kilometri de Hunedoara şi-au atins potenţialul maxim în anii ´70, când complexul purta numele de Combinatul Victoria Călan. Furnalele, fabrica de aglomerat şi cocseria din Călan foloseau în procesele tehnologice smoală, cărbuni, minereu brut din Valea Jiului, minereu omogenizat, calcar şi produceau cocs, fontă lichidă, zgură, fontă brută, fontă cenușie, cocs de brichete, cocs de fluidizare, semicocs și zgură granulată.

Combinatul Victoria Călan a intrat în declin în anii ´80, iar în anii 2000, complexul metalurgic a fost închis și dezafectat (video). Furnalele şi marile coşuri de fum din Combinatul Victoria Călan au dispărut, demolate împreună cu celelalte clădiri industriale sau ruinate de timp și de oameni.

O suprafață de 46 de hectare din Combinatul Victoria Călan a fost transformată în parc industrial, iar alte aproape 50 de hectare au rămas terenuri virane, pe care se văd, din loc în loc, rămășițele construcțiilor puse la pământ.

Uzinele de fier Hunedoara au o istorie de peste 130 de ani. Au fost înfiinţate în 1884, în acelaşi an în care a fost inaugurată şi linia de cale ferată Hunedoara – Simeria, care conecta Hunedoara la magistrala feroviară a Transilvaniei de pe valea Mureșului și la calea ferată a cărbunelui din Valea Jiului. O altă cale ferată lega uzinele de fier Hunedoara de exploatările de fier din Munții Poiana Ruscă.

Industria metalurgică a Hunedoarei s-a dezvoltat în următoarele decenii, beneficiind de resursele de fier din Ghelari şi Teliuc, de importurile de materii prime din Imperiul Austro-Ungar (cocs din Silezia) şi de legătura cu bazinul carbonifer al Văii Jiului.

În anii ’50, vechile uzine au fost transformate într-un combinat siderurgic care ocupa o suprafață mai întinsă ca a Hunedoarei. În anii ’70, aici lucrau circa 20.000 de oameni, iar producția anuală de oțel ajunsese la peste 5,5 milioane de tone.

De la începutul anilor ’90, începând cu vechea oțelărie Siemens Martin, închisă în 1991, combinatul, devenit Siderurgica Hunedoara, a început să își închidă secțiile considerate neviabile. Odată cu reducerea activității au început și valurile de disponibilizări ale salariaților.

Numărul salariaților Siderurgica Hunedoara a fost redus de la peste 17.000 de oameni în 1997, la 7.500 în 2002 și circa 2.500 odată cu privatizarea din 2004. În anii 2000, valurile de disponibilizări s-au suprapus cu cele ale marilor demolări de pe vechea platformă siderurgică din Hunedoara, care au lăsat în locul construcțiilor uriașe de beton o întindere de ruine.

Construcţii înalte de zeci de metri au fost transformate atunci în moloz şi fier vechi. Rămăşiţele lor au fost valorificate, însă firmele de demolări nu s-au mai ocupat de ecologizarea zonei, devenită riscantă pentru localnici.

La combinatul Arcelor Mittal Hunedoara mai lucrează circa 600 de oameni, cei mai mulți în Oțelăria și Laminorul acestuia. Aproape 140 de hectare de teren ocupate în trecut de uzinele și instalațiile combinatului au ajuns în patrimoniul Hunedoarei.

Uzina de la Oţelul Roşu, aflată pe valea Bistrei, în județul Caraș-Severin, și-a început activitatea la începutul secolului al XIX-lea, sub numele Ferdinandsberg. Aici era prelucrată fonta produsă în topitoriile de la Rusca Montană și Rușchița.

În perioada interbelică, uzina de la Oțelu Roșu a făcut parte din trustul „Titan – Nădrag – Călan” al magnaților Max și Edgard Auschnith, iar după război a fost naționalizată și transformată într-un combinat, unde au ajuns să lucreze peste 5.000 de oameni.

Oţelăria a avut, pe vremea comunismului, până la 5.500 de angajaţi. După 1990, combinatul a intrat în declin. A fost privatizat în 1999, când mai avea peste 3.000 de salariați. În trei ani, numărul muncitorilor a fost redus la circa 600, iar mai multe secții au fost închise. În prezent, o mică parte din vechea uzină a mai rămas în activitate.

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/