- Patru milioane de euro a investit Primăria municipiului Deva în lucrările de modernizare a instalației de transport de pe Dealul Cetății Devei. Noua telecabină a fost inaugurată vineri, după ce o slujbă religioasă a avut loc la poalele cetății medievale.
„Noul ascensor are o capacitate de 30 de persoane. Investiția a presupus modernizarea instalației de transport înclinat, a sistemelor de comandă și siguranța funcțională a acestora, modernizarea celor două stații (plecare și sosire), amenajarea și refuncționalizarea zonei de așteptare în zona pietonală de la poalele Dealului Cetății, redimensionarea camerelor tehnice în cele două stații (plecare, sosire) pentru noile fluxuri de turiști, modernizarea grupurilor sanitare, adaptarea rampelor pentru persoanele cu deficiențe neuromotorii, amenajarea peisagistică”, a informat Primăria municipiului Deva.
De vineri, 29 martie, telecabina Cetății Devei va funcționa zilnic, între orele 10:00 și 19:00. Un bilet pentru o călătorie dus-întors adulți costă 20 de lei. Copiii până la 14 ani și pensionarii vor plăti 10 lei lei pentru călătoria dus-întors, iar persoanele cu dizabilități au acces gratuit. Vineri, turiștii au putut folosi gratuit telecabina Cetății Devei și au avut acces în Incinta I a ansamblului medieval, aflată în prezent în șantier. „Lucrările la Incinta I au ajuns la 99 la sută”, spune primarul Devei, Florin Oancea.
Costul de circa patru milioane de euro al investiției în telecabina Cetății Devei, care înlocuiește vechea telecabină montată în 2003, a stârnit nemulțumirea unor localnici, în timp ce unii călători au remarcat zgomotul pe care îl face instalația. Cei care nu vor să folosească ascensorul pot vizita așezarea, urcând pe potecile de pe Dealul Cetății Devei, care duc la Poarta I a cetății.