Urmaşii dacilor, aşa cum sunt numiţi momârlanii, au păstrat tradiţii arhaice distincte, una dintre ele fiind îngroparea morților în grădinile caselor, pentru ca sufletele lor să aibă parte de linişte.
Portul tradiţional le era asemănător cu cel al dacilor înfăţişaţi în scenele Columnei lui Traian.
„Cine a văzut Columna lui Traian din Roma va avea puţine dubii că aceşti valahi, la fel ca şi cei din Moldo-Valahia, sunt descendenţii poporului lui Decebal. Ca şi o caracteristică, înfăţişarea şi îmbrăcămintea prizonierilor daci de pe columnă se păstrează şi astăzi”, informa „The Times”, în 1867, într-un articol dedicat românilor.
Satele momârlanilor, răsfirate pe coamele munților încep să se dezvăluie călătorilor odată ce aceștia părăsesc valea Streiului, coborând, în sudul județului Hunedoara, în Valea Jiului.
„Așezările, pe lângă nucleele lor adunate pe valea râului, sunt răsfirate de-a lungul drumului principal, mergând paralel cu apa, dar urcând și pe coaste, unde se transformă în așezări risipite. Așezările vechi românești se întind pe valea îngustă, prinsă între coastele împădurite ale munților. Peisajul este intens umanizat de colibele, stânele și adăposturile pentru vite și cai. Sate străvechi de păstori, aceste așezări au făcut permanent legătura între nordul Olteniei și sud-vestul Transilvaniei”, informează Ghidul de arhitectură, publicat de Ordinul Arhitecților din România.
Primele sate de momârlani care se înfățișează celor care se îndreaptă spre Valea Jiului sunt Merișor și Dealu Babii. Erau traversate de „drumul poștalioanelor”, care urca Dealul Babii, cobora în Vulcan și apoi străbătea munții Vâlcan, prin Pasul Vulcan, pentru a coborî în Oltenia.
Drumul a fost modernizat recent și oferă o priveliște spectaculoasă. De-o parte se întind munții Retezat, iar de cealaltă munții Șureanu. Pe versanți, se văd risipite la mare distanță unele de altele, gospodăriile arhaice ale oamenilor munților.
„Citeşti pe faţa săteanului, când stai cu el de vorbă, dacă nu ţi-o mărturiseşte direct, dorinţa lui de spaţiu larg. Izolarea a ajuns pentru ei o deprindere intrată în fire. Abia cu venirea toamnei coboară vitele către sat şi deci se apropie şi oamenii. Fiecare familie işi ingroapă morţii in grădina cu pomi, ca peste câţiva ani să crească peste morminte. Cultul şi amintirea morţilor sunt şterse aproape cu totul”, scria istoricul Ion Vintilescu, în 1937, în revista Sociologie românească.
Așezările momârlanilor se întind pe versanți spre izvoarele Jiului de Vest, în satele Câmpul lui Neag și Valea de Brazi de la poalele Retezatului Mic.
Așezările sunt atestate încă din secolul al XV-lea, iar în prezent au intrat în componența orașului Uricani.
În Câmpul lui Neag, peste 50 de gospodării ale momârlanilor, împreună cu biserica satului, au fost demolate forțat în anii ´80, pentru a face loc unei exploatări carbonifere de suprafață. Acum, locul este ocupat de un lac de carieră, adânc de zeci de metri. Cele mai multe familii de momârlani au rămas în cătunele din vecinătatea celor șase orașe ale Văii Jiului (Petroșani, Petrila, Aninoasa, Vulcan, Lupeni și Uricani), în satele Tirici, Răscoala, Cimpa, Moliviş, Jieţ, Lunc.
Alte familii de crescători de vite și oi trăiesc în cătunele din Munții Șureanu, traversate de pâraiele care coboară în vale, traversând satele Bănița, Baru și Pui, înainte de a se revărsa în Strei.
„Mai sunt câteva familii de momârlani în satele Jupâneasa și Arsuri. Sunt mai mult bătrâni, care s-au ocupat toată viața cu creșterea oilor, a vitelor și care nu prea au vrut să lucreze în minele de cărbune. Trăiau din păstorit și vindeau brânza și laptele în piețe, în Valea Jiului”, spune Maria, o localnică din Jupâneasa, un cătun izolat aflat în vecinătatea Peșterii Bolii.
Tot mai puțini localnici din Munții Șureanu se ocupă cu creșterea animalelor, astfel că multe cătune, stâne și sălașe au rămas pustii.
„Cei tineri nu mai vreau să vină se se ocupe de animale, cei bătrâni nu mai pot. Erau mai multe familii de momârlani în zonă, dar locurile fiind izolate, traiul mai aspru, cei tineri au alte șanse să trăiască și au mai părăsit aceste locuri”, spune o altă localnică, din satul Ponor.
