Cetatea dacică de la Costeşti se numără printre cele populare aşezări dacice din România, însă de la începutul anilor ’80, când aici au avut loc lucrări de restaurare ample, monumentele ei au fost lipsite de îngrijirea adecvată.
Cele mai impunătoare vestigii ale cetăţii dacice sunt două „turnuri-locuinţă”, folosite în Antichitate, potrivit arheologilor, ca reşedinţe ale conducătorilor aşezării.
De la începutul anilor ’40, turnurile-locuinţă au fost acoperite cu şindrilă şi carton gudronat, după ce arheologii au prevăzut că vatra de foc pe care o adăposteşte unul dintre ele şi blocurile de calcar din structura lor nu ar fi rezistat fără protecţie.
La începutul anilor ’70, vechile acoperişuri au fost înlocuite cu unele din azbociment, ridicate pe structuri metalice. Acoperişurile, degradate în prezent, nu au putut feri monumentele de distrugerile cauzate de fenomenele meteo, la care s-au adăugat cele lăsate în urmă de vizitatori.
Vechile structuri metalice vor fi înlocuite treptat, cu ajutorul voluntarilor, printr-un proiect derulat de Asociaţia Monumentum, în colaborare cu Institutul Naţional al Patrimoniului (INP) şi autorităţile locale, numit „Ambulanţa pentru monumente”.
La primul dintre cele două turnuri, vechiul acoperiş a fost demontat, pentru a fi înlocuit cu o nouă suprastructură, cu acoperiş înierbat. Circa jumătate din lucrări au fost realizate. Intervenţia de urgenţă vizează şi reaşezarea elementelor de piatră dislocate sau vandalizate, în poziţia originală. Şi celălalt turn va fi pus în siguranţă.
Cetatea Costeşti a fost ridicată în vremea regelui Burebista şi a servit ca fort militar, dar şi ca reşedinţă pentru căpeteniile strămoşilor noştri. A fost devastată în anii războaielor de cucerire a Daciei de către romani (101 – 106). Mai multe dintre construcţiile sale (două turnuri locuinţă, bastioane, patru sanctuare, ruinele unei cisterne de apă, ziduri) sunt vizibile şi în prezent, deşi s-au degradat, mai ales în ultimii ani. Cele mai ample lucrări de consolidare şi conservare a monumentului istoric au avut loc la începutul anilor 1980, potrivit unui proiect elaborat de arheologi şi de Institutul de Proiectări Hunedoara.
