- Satele din Hunedoara înșiruite pe valea Govâjdiei au fost lovite, sâmbătă, de ploi torențiale care, din cauza torențialității puternice, au produs pagube mari localnicilor.
„A plouat foarte tare și a venit apa de sus, dinspe Govâjdie, iar podul s-a blocat cu lemne aduse de viitură. Cursul apei a fost deviat spre colonia Frontul 2, care a fost inundată în mare parte. În unele gospodării apa a ajuns până la nivelul brâului. Podul de la intrare în colonie a fost rupt parțial, astfel că nu mai putem trece cu mașinile pe el”, spune Vasile, un localnic din localitatea Frontul 2 din Hunedoara.
În amonte, râul Govâjdia (Runc) a ieșit din matcă în mai multe locuri, a inundat case și grădini, a rupt podețele de acces în curțile localnicilor, gardurile și porțile gospodăriilor.
Cel mai afectat loc a fost Furnalul de la Govâjdia, aflat la confluența văilor Runcului și Govâjdiei (Nădrabului). Tone de mâl au fost aduse de ape în clădirea istorică, veche de peste două secole.
„Și până acum se afla într-o stare avansată de degradare, deși ne mândrim că a rezistat timpului. S-au tot desprins cărămizi și bucăți de tencuială din Furnalul din Govâjdia, iar clădirea era măcinată de umezeală. Acum va ajunge și mai rău”, este de părere un localnic.




