- Satul Negoiu din Hunedoara se află la limita județelor Hunedoara și Caraș Severin, însă mulți dintre localnici sunt mai legați de județul învecinat Hunedoarei, unde comuna Rusca montană și satul ei Rușchița sunt locurile unde oamenii din Negoiu își duceau animalele și produsele locale la târguri.
Satul Negoiu din Hunedoara a fost înființat în Evul Mediu, potrivit unor istorici, când unii dintre localnicii satului Răchitova din Țara Hațegului au migrat în zona mai prielnică și mai ferită din Munții Poiana Ruscă, aflată aproape de izvoarele și lunca Cernei.
Rămășițele unei mănăstiri medievale vechi din secolul al XVI-lea au fost descoperite aici și cercetate de arheologi, însă în afara unei legende stranii nu se cunosc prea multe lucruri despre soarta așezământului.
„Spune tradiția, însemnată de vicarul Moldovan în protocolul său din 1852, că o doamnă nobilă din Răchitova, cu numele Csermenyi sau Csermenyioaie, a voit să cuprindă pământul mănăstirii, dar îi sta în cale un călugăr evlavios, care trăia acolo și avea mare cinste la popor, în pomenirea căruia a rămas până azi sub numirea de Sfântul. Ca să scape de el, doamna Csermenyi, pe cale ascunsă, a făcut o pogace (turtă, cocă) și a pus în ea otravă, apoi a chemat la ea pe Sfântul și i-a dat pogacea să o mănânce. Însă sfântul nu a mâncat-o, ci a dus-o acasă, și tocmai atunci erau la vânătoare doi feciori ai dânsei și obosindu-se s-au abătut pe la mănăstire. Și fiind flămânzi au cerut ceva de mâncare, iar Sfântul le-a dat pogacea otrăvită primită de la mama lor. Și astfel s-au otrăvit. Unul a murit pe drum spre casă, iar altul acasă la mama sa”, arăta dr. Jacob Radu, în 1909.
Drept răzbunare, mănăstirea a fost pustiită complet, dar călugărul ar fi reușit să scape cu viață de furia familiei nobiliare, fugind peste munți.
Amintirea mănăstirii Cerna din satul Negoiu, dispărută în secolul al XVIII-lea, s-a pierdut cu timpul, însă localnicii au continuat să trăiască aici, în așezarea din Hunedoara, aflată în comuna Lunca Cernii de Jos, crescând animale și cultivând pământul.
Unii dintre localnici au muncit în comuna Rusca Montană, la minele metalice și la cariera de marmură. Ajungeau în satele din județul vecin pe câteva drumuri forestiere și poteci puțin cunoscute, pe care le parcurgeau pe jos în două-trei ore, iar pentru a se feri de sălbăticiuni, erau tot timpul însoțiți de câinii credincioși.
„Puțini localnici au mai rămas în satul Negoiu din Hunedoara. Școala a fost închisă de mult, iar tineretul nu are unde lucra. Cei care au găsit de lucru în alte locuri, cum sunt copii mei, au trebuit să se mute. Noi am rămas să creștem animale. Am 16 vaci și muncesc zi lumină la îngrijirea lor. Nu este ușor să ții animale aici”, spune Rozica, o femeie din satul Negoiu din Hunedoara.
Câinele său de talie mare, prietenos cu oamenii, are grijă ca animalele de curte să nu se simtă amenințate de lupii și urșii care dau târcoale așezării.
Uneori însă urșii au decimat vitele sătenilor, iar lupii au purtat lupte crâncene cu câinii de pază ai localnicilor, mai spune Rozica.
Câteva drumuri forestiere pornesc de la marginea satelor comunei Lunca Cernii de Jos, urcă dealurile și se afundă în pădure, coborând apoi în județul Caraș-Severin, în localitățile Rusca Montană și Rușchița, aflate la circa 10 kilometri, însă rutele sunt folosite mai mult de excursioniști.
„Mergeau bătrânii la Rusca montană, cu oi, cu miei, cu ouă. Acolo era zonă minieră și cariera de marmură, iar oamenii fiind mineri, aveau mai mulți bani. Cu ce câștigam de acolo, am putut să ne facem traiul de zi cu cu zi. Așa am trăit aici”, spune Gheorghe Drăgoi.
Drumul marmurei folosit ca „punte” peste munți, de fapt, un drum forestier, care începe de la marginea cătunului Gura Bordului din Hunedoara, unde șoseaua Hunedoara – Lunca Cernii de Sus, modernizată în anii 2010 – 2013 se oprește în sălbăticie.
De aici, traseul continuă cu un drum de pământ, stricat de utilajele forestiere, care coboară în județul vecin, pe la poalele Vârfului Rusca (1.355 metri) și pe lângă cariera de marmură Rușchița, în fostele localități miniere Rușchița și Rusca montană din Caraș Severin.
„Aici este o zonă defavorizată, de deal unde însă îndurăm mult frig iarna. Terenul nu este așa productiv, iar cei care stau aici mai cresc animale. Unii mai pun cartofi, dar dau porcii sălbatici și fac mari stricăciuni. Eu, cu căruța, mai merg la Rusca Montană, peste dealuri, mai vând un miel, o brânză, să pot trăi”, spune Levie Leleșan, un vârstnic din satul Negoiu din Hunedoara.
În ultimii ani, locul din Munții Poiana Ruscă, aflat în vecinătatea comunei Lunca Cernii de Jos și la vreo 40 de kilometri de Hunedoara, a devenit tot mai căutat de turiști.
Unele gospodării arhaice au fost cumpărate, iar noii veniți au încercat să cultive pământul sau să crească animale.
