3.8 C
Deva
joi, februarie 12, 2026

Vili Rupa a dat statul român în judecată pentru 1,1 milioane de euro

vili rupa (4)Hunedoreanul Vili Rupa, devenit celebru după ce a câştigat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului două procese împotriva autorităţilor statului român, a chemat din nou statul român în judecată. De această dată, cel autointitulat „justiţiarul de Hunedoara” a solicitat, într-un dosar înregistrat la Tribunalul Hunedoara, daune morale de un milion de euro şi daune materiale de 100.000 de euro, de la Ministerul Finanţelor. Motivul invocat de Vili Rupa este repararea pagubei în cazul unei erori judiciare. În speţa sa, Vili Rupa arată că a fost condamnat în 1999 şi trimis în închisoare pentru un an şi două luni, într-un dosar de ultraj şi de trafic de stupefiante (mercur), însă după rejudecarea dosarului, în acest an magistraţii au hotărât prin sentinţă definitivă achitarea sa.

„Regimul de degradare la care am fost supus, recluziunea mea forţată fără nici un temei legal, ignorarea vulnerabilităţii mele datorită stării de sănătate, înrăutăţirea stării de sănătate psihică, limitarea posibilităţilor mele de integrala socială, mi-au produs un prejudiciu pe care îl evaluez ca fiind de 1 milion euro, sumă de natură să-l acopere integral. Evaluez sumele de bani de care am fost privat fără drept pe perioada efectuării pedepsei, precum și de cele de care am fost lipsit ca urmare a întreruperii dezvoltării mele personale ca fiind de 100.000 de Euro”, a precizat Vili Rupa, în cererea de chemare în judecată, depusă la Tribunalul Hunedoara.

Vili Rupa trăieşte în prezent dintr-o pensie de handicap şi a câştigat în trecut două procese la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care instanţa a obligat statul român la plata unor despăgubiri în favoarea sa, după ce autorităţile române au acţionat abuziv la reţinerea şi arestarea acestuia. Procurorii au depus recent o cerere de audiere anticipată a hunedoreanului, aprobată de tribunal, într-un dosar în care este cercetată moartea prin violenţă a unui bărbat din Hunedoara, petrecută în urmă cu aproximativ 15 ani.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente

/*ADNOW*/