19.6 C
Deva
vineri, mai 24, 2024

Vladimir Nabokov – Omul la răscrucea istoriei. 125 de ani de la nașterea scriitorului

  • Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, organizează în ziua de 22 aprilie 2024, ora 1330, o manifestare cultural-educativă sub genericul „Vladimir Nabokov – Omul la răscrucea istoriei. 125 de ani de la nașterea scriitorului”. Evenimentul va avea loc în Sala Mare a Teatrului de Artă Deva și la el vor lua parte în primul rând elevi de la liceele și colegiile din Deva.

Ca de obicei, tema aleasă are drept scop prezentarea unei personalități culturale pe care elevii nu o studiază la orele de școală, pe de o parte, și, pe de altă parte, cultivarea în acest fel a gustul pentru lecturile de bună calitate ale elevilor.

Vladimir Nabokov este o personalitate foarte importantă a culturii universale, un scriitor de origine rusă care și-a scris o mare parte din operă în limba engleză. În dreptul numelui său, ca ocupație, se află un șir lung de profesii, preocupări, domenii de interes: romancier, poet, traducător, dramaturg, scenarist, critic literar, jurnalist, entomolog, jucător și teoretician al jocului de șah, profesor universitar. Este profilul impresionant al unei personalități copleșitoare prin anvergura preocupărilor și talentul excepțional al unui scriitor care s-a exprimat în mai multe limbi cu același talent.

Născut în orașul Sankt Petersburg, într-o familie de intelectuali și nobili ruși, Vladimir Nabokov a fost nevoit să ia calea exilului după instaurarea la putere, în 1917, a regimului bolșevic condus de Lenin.

Perfect cunoscător al limbilor engleză, germană și franceză, odată ajuns în Occident (în Germania, apoi în Franța și SUA), Nabokov și-a scris opera literară în aceste limbi, după ce debutase cu romane, poeme, drame scrise în limba rusă.

La 15 ani îi apare primul volum de versuri la Sankt Petersburg, iar primul roman, Mașenka, scris în limba rusă, îi apare la Berlin și este romanul pe care îl iubește cel mai mult, după cum mărturisește Nabokov.

 

Studiile începute în Rusia le încheie la Cambridge. Fără să-și uite vreun moment Rusia natală, unde nu s-a mai putut întoarce, a predat literatură rusă la universitățile americane Wellesley, Harvard, Stanford și Cornell. De asemenea, a tradus în engleză poemul Evgheni Oneghin de Pușkin și Un erou al timpului nostru de Lermontov. În limba rusă a tradus din Shakespeare, Goethe, Musset, Lewis Carroll. De asemenea, printre lucrările sale de critică literară se remarcă studiul despre creația lui Gogol, unul dintre cei mai importanți prozatori ruși.

A avut o mare pasiune pentru fluturi și a fost un competent entomolog, studiind îndelung aceste delicate ființe.

A murit în Elveția, la Montreux, în 2 iulie 1977.

Romanele sale s-au bucurat de un uriaș succes datorită stilului cu totul aparte, inovativ și încărcat de semnificații care se dezvăluie pe măsură ce cititorul decriptează toate straturile scriiturii. Cărțile scrise de Nabokov nu sunt o lectură facilă, ele cer o anumită familiarizare cu tehnica frazei, cu stilul său care la prima vedere pare ermetic, dar în final cititorul este atras de frumusețea limbajului și de talentul excepțional al scriitorului de a jongla cu cuvintele unor limbi pe care le stăpânește perfect.

Celebritatea mondială a cunoscut-o cu romanul Lolita, apărut în 1955 în America, unde scandalizează moravurile vremii, cartea rămânând în literatura universală ca o capodoperă, o „carte cult”.

Autobiografia lui Nabokov, intitulată „Vorbește, memorie”, este o tulburătoare dovadă a dragostei pentru țara în care s-a născut și pe care n-a mai putut-o revedea vreodată.

În anul 2008, Editura Polirom din România a inaugurat seria de autor Vladimir Nabokov cu cele mai importante romane ale sale, printre care: Ada sau ardoarea, Darul, Ochiul, Lucruri transparente, Scrisori către Vera, Adevărata viață a lui Sebastian Knight, Blazon de bastard, Rege, damă, valetDisperare, Mașenka, Lolita.

În finalul expunerii, vor fi adresate întrebări celor prezenți în sală, iar răspunsurile corecte vor fi răsplătite cu premii constând în cărți și diplome oferite de biblioteca județeană.

Cu deosebită prețuire,

Manager,

Ioan Sebastian BARA

Știri Similare

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/