Zăcământul de aur şi cupru de la Rovina este aproape de exploatare

Campania Samax este foarte aproape de a obține avizele necesare de începere a exploatării zăcămintelor de aur și cupru din perimetrul satului Rovina, județul Hunedoara, cele mai mari astfel de zăcăminte din România. Actul normativ care reglementează exploatarea de la Rovina este pe finalul circuitului de avizare, fiind prezentat pe site-ul Secretariatului General al Guvernului României.

Din 2015, firma maramureşeană Samax, cu acţionariat aflat prin multiple offshore-uri, a obţinut concesiunea perimetrului minier din Munții Metaliferi. Conform proiectului, rezervele care pot fi extrase de la Rovina, în următorii 20 de ani, sunt estimate la cinci miliarde de dolari, statul urmând să colecteze redevenţe de peste 300 de milioane de dolari de la producător. Rovina se află la circa 20 de kilometri de municipiul Deva, iar zăcământul se desfăşoară pe o suprafaţă 94 de kilometri pătraţi. Potrivit estimărilor, de aici vor fi extrase  204 tone aur şi peste 635.000 tone de cupru, investiţia fiind exclusiv privată, fără participarea statului român. Proiectul minier de la Rovina a fost contestat de mai multe organizaţii neguvernamentale.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
pariuri sportive online romania

Știri Recente