8.9 C
Deva
vineri, decembrie 1, 2023

Ziua minerului fără mineri, dar cu politicieni plus UDREA

Politicienii au luat locul minerilor, iar depunerile de coroane înlocuiesc tradiţionalele petreceri câmpeneşti. Nici Ziua Minerului nu mai este ce era cândva şi asta o spun chiar liderii ortacilor din Valea Jiului.

SAMSUNG

Minerii din Valea Jiului s-au bucurat de o zi liberă de 6 august, când se serbează Ziua Minerului, şi de tichete cadou în valoare de 350 de lei, respectiv 400 de lei, în funcţie de angajator, adică CEH ori SNIMVJ. Petrecerile câmpeneşti de altă dată, cu mici, bere şi spectacole de muzică populară, au rămas în amintirea celor mai în vârstă dintre locuitori, mulţi dintre ei foşti truditori în subteran. Acum momentul este marcat doar de festivităţi solemne de depuneri de coroane de flori, la care se înghesuie politicienii, organizate de la est, la vest. Iar supriza din acest an a fost constituită de prezenţa Elenei Udrea, care a venit în Valea Jiului în calitate de deputat şi lider al Partidului Mişcarea Populară. Startul a  fost dat la Petroşani, unde au fost depuse coroane de flori la statuia minerului din Parcul „Carol Schreter”. Primarul Tiberiu Iacob – Ridzi a  lucrat în mină şi recunoaşte că Ziua Minerului nu mai este ce era o dată. „Este o schimbare. Cred că, în acest moment, solemnitatea acestei manifestări este mai puternică, însă manifestările de sărbătorire a acestei zile s-au diminat. Nu mai sunt acele petreceri tradiţionale, care erau foarte frumoase şi care nu făceau altceva decât să ofere prilejul celor care lucrează la mină să fie împreună şi cu familiile, nu doar cu ortacii lor”, a declarat Tiberiu Iacob – Ridzi.

 

Supăraţi pe politicieni

SAMSUNGŞi cei care lucrează în mină simt schimbările şi acest lucru îi întristează. Vasile Păduraru este unul dintre truditorii din subteran de la Mina Lonea şi unul dintre liderii de sindicat ai ortacilor de aici. Prezenţa politicienilor este cea care îl nemulţumeşte cel mai tare. „Văd acum, în faţa mea, o mulţime de politicieni ceea ce, vă spun sincer, îmi crează emoţii, nu-i văd cu ochi dulci. Dar asta este, trebuie să trecem şi peste ziua aceasta. Mai că nu mai simţim Ziua Minerului. Atât că avem liber astăzi. Nu mai este ca înainte, când eram 40 – 50.000 de mineri şi sărbătoream împreună. Acum este trist, nu simţim aproape de loc”, spune Păduraru, care afost prezent la manifestările de la Petroşani pentru a  epune o coroană de flori în memoria celor care au murit în tragediile din subteran.

Laszlo Domokoş este liderul Sindicatului „Huila”, de la minele neviabile cuprinse în Societatea Naţională de Închideri de Mine Valea Jiului. Ortacii de aici numără zilele care au mai rămas până la închiderea unităţilor extarctive, iar pentru 250 dintre ei luna august este ultima în care îşi mai spun „Noroc bun!” la intrarea în şut. La 1 septembrie li se gată preavizul şi vor îngroşa rândurile şomerilor.

 

Ziua Minerului, sub spectrul şomajului

 

„Particip de vreo 8 ani, de când sunt lider de sindicat, la sărbătorirea zilei de 6august şi nu ştiu de ce dar de la an la an mă încearcă o emoţie tot mai mare, dar, în acelaşi timp şi o tristeţe pentru că, în fiecare an, minerii ajung să depună coroane printre ultimii. Poate nu ar fi o problemă aşa de mare, dar ar fi bine ca, aşa cum politicienii sunt în primele rânduri la depuneri de coroane, să fie în primele rânduri şi la acţiunile de salvare a mineritului cu acţiuni concrete şi beneficii pentru mineri. Oamenii par resemnaţi, cel puţin cei de la noi de la societate, pentru că ştim toţi că suntem pe program de închidere şi, încet – încet se va închide mineritul în ceea ce priveşte partea neviabilă”, a spus Domokos, care speră ca şi atunci când mineritul va ajunge istorie, astfel de momente să se păstreze.

Manifestări similare au mai avut loc şi la Vulcan şi Lupeni, organizate de administraţiile publice.

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/