Aproximativ 50 de producători tradiţionali din 9 judeţe ale ţării şi-au anunţat, până acum, prezenţa la “Ziua Recoltei 2016”, care va avea loc în perioada 23-25 septembrie 2016, la Cristur, pe amplasamentul vechiului târg de la intrarea în localitate. Timp de trei zile, devenii, şi nu numai, vor avea ocazia să se aprovizioneze cu fructe şi legume de sezon, dulceţuri şi conserve, preparate tradiţionale din carne şi lapte, must şi vinuri româneşti. Din programul evenimentului – organizat de Primăria Municipiului Deva şi Consiliul Local Deva – nu vor lipsi muzica, jocul şi voia bună.