Ne place să credem că, în afară rolului de vector al societăţii civile, presa ar putea avea şi atributul de izvor istoric, în măsura în care reuşeşte să oglindească, imparţial şi obiectiv, evenimentele petrecute într-o comunitate umană. Rezemaţi pe o astfel de motivaţie, vom încerca să desluşim, în rândurile de faţă, câteva crâmpeie din lumea hunedoreană, de acum un veac, reflectate în paginile revistei „Cosânzeana” din Orăştie
În urmă cu o sută de ani, „Revista ilustrată săptămânală «Cosânzeana»”, publicată sub redacţia lui Sebastian Bornemisa, ajunsese în al IV-lea an de apariţie. Atent îngrijită, foaia se vindea bine şi dincolo de fruntariile Transilvaniei, având abonaţi în Regatul României, Germania, dar şi în rândul emigraţiei ardelene din Statele Unite ale Americii, care plăteau 3 dolari pe exemplar. De notat că, în perioada interbelică, jurnalistul hunedorean Sebastian Bornemisa urma să ajungă primar al Clujului, iar după 1947, a sfârşit în Gulagul românesc, la închisoarea Sighet.
Deşi periodicul avea un profil eminamente cultural, o serie de evenimente locale şi internaţionale, petrecute în vara anului 1914, îşi află ecoul în paginile sale.
Premoniţie: Franz Joseph va pierde
La finele lunii iulie 1914, infernalul angrenaj al izbucnirii Marelui Război era în plină derulare. În atari împrejurări, când înalta conducere a armatei cezaro-crăieşti austro-ungare, împreună cu propaganda oficială imperială, mizau pe o campanie victorioasă în Serbia şi Balcani, redacţia de la Orăştie a crezut de cuviinţă să-şi exprime serioase rezerve cu privire la geopolitica militară din estul Europei. Astfel, pe prima pagină a „Cosânzenei” din 26 iulie 1914, cu două zile înaintea expirării ultimatumului adresat Serbiei, gazetarii din Orăştie publicau o fotografie cu Ţarul Nicolae al II-lea al Rusiei, Regele Carol I al României şi Principele moştenitor Ferdinand, inserând aprecierea curajoasă, dar realistă, cum că aceşti lideri vor fi „Capii destinelor din Balcani!”.
Cu ochii spre Bucureşti
Mai mult, în 2 august 1914, la o zi după ce Germania declarase război Rusiei ţariste, într-un moment în care majoritatea covârşitoare a presei mondiale îşi orientase exclusivitatea către vârtejul războiului, ziariştii hunedoreni aduceau în prim plan simbolul regalităţii române, tipărind pe pagina de gardă a „Cosânzenei” fotografia de-o şchioapă, cu „o scenă din marea defilare a Armatei române”, de la „Serbarea de 10 Mai în Bucureşti”, avându-i în centru pe Principesa Maria (viitoare regină), Principele Ferdinand (viitor rege) şi fiul acestora, Principele Carol (viitorul rege Carol al II-lea).
Reverenţă în faţa familiei regale ruse
Deja, austro-ungarii mobilizaseră trupe pe Frontul de Est, împotriva ruşilor, deveniţi inamicii imperiului, după data de 6 august 1914. În pofida acestei stări de fapt oficiale, câteva materiale din „Cosânzeana” erau prezentate într-o manieră de natură să stârnească nuanţe de simpatie la adresa familiei imperiale ţariste. Spre pildă, se publicase o fotografie, realizată la întâlnirea de la Constanţa, dintre familia ţarului Nicolae al II-lea şi familia regală a României. În fotodocument, apar toţi membrii familiei Romanov, între care şi „Marea Ducesă Anastasia”. Cine şi-ar fi închipuit atunci că, la numai patru ani distanţă, ţarul laolată cu rudele sale apropiate vor fi executaţi de bolşevici. Fotografia din 1914, apărută la Orăştie, este cu atât mai importantă, cu cât o înfăţişează pe Anastasia a Rusiei, despre care ştim că, în perioada interbelică, a circulat ipoteza că ar fi supravieţuit masacrului.
Jurnalişti pe frontul de Est
Dar, războiul prinsese în angrenajul mobilizării şi elita culturală locală. Astfel, în primele eşaloane cu hunedoreni trimişi pe front, alături de preoţi, dascăli şi avocaţi, s-a numărat şi „Dr. Sebastian Bornemisa, redactorul revistei «Cosânzeana»,… chemat sub arme… în Austria, la Corpul de armată din Graz”. La rubrica „Rânduri mărunte”, mai aflăm că „întreaga îngrijire (a ziarului-n.n.) a avut bunătatea de a o primi dr. Nicolae Damian”, unul dintre corifeii jurnalismului românesc pe aceste meleaguri.
Aflat în tranşee, Sebastian Bornemisa va reuşi să învingă rigorile cenzurii austro-ungare şi să trimită redacţiei de la Orăştie un mic jurnal de front, intitulat „Însemnările unui completaş mobilizat”. De altfel, revista primea frecvent, prin militarii întorşi în permisie, scrisori de la cătanele din Galiţia şi Polonia Rusească, însă, aşa cum se poate bănui, pentru a-i proteja pe autori de Curtea Marţială, acestea urmau să fie puse în pagină sub diferite pseudonime. Dar, toate începeau cu formula: „Dragi părinţi, taică şi maică!…”
Fotografii de pe front cenzurate la Pesta
Cu toate că, la acea dată, Orăştia era la mare distanţă de fronturile deschise de război, inimoşii gazetari de aici se angajau să aducă, „pe cât numai cu putinţă, mai multe vederi din război: chipuri din părţile şi oraşele prin care au trecut ori poposesc trupele noastre”. Multe dintre fotografii fuseseră preluate din presa internaţională, altele, trimise acasă de militarii hunedoreni. O bună parte dintre acele „chipuri” erau opera echipei lui Leopold Adler, care urma regimentele ardelene cu un atelier fotografic de război.
Înainte să plece pe front, trupa de căluşeri a Regimentului cezaro-crăiesc nr. 64 Orăştie îşi eternizează imaginea într-un clişeu, apărut sub titlul „Voinicii noştri. În timp de război – eroi, în timp de pace – propagatori ai culturei. Sunt 16 flăcăi români din batalionul 4 al regimentului 64 din comitatul Hunedoarei… Voinicul I. Opriţa, ca vătaf, îşi conduce soţii căluşeri. Azi, îşi conduce pe aceiaşi ortaci de voinicie în Războiul Mare”.
Spre mijlocul lunii august 1914, redacţia din Orăştie întâmpina serioase dificultăţi cu primirea fotografiilor de pe front. La „Rânduri mărunte”, jurnaliştii prezentau publicului unele lămuriri referitoare la faptul că multe dintre clişeele destinate „Cosânzenei” se găseau blocate, la Pesta, de cenzura oficială ungară.
Instantanee cu valoare de document istoric
„Cosânzeana” a fost una dintre puţinele publicaţii est-europene care a prezentat, de la bun început, informaţii despre corespondenţii de război ai taberelor aflate în conflict. La 23 august 1914, pe frontispiciul revistei, apărea o fotografie cu „Ziariştii vienezi pe câmpul de război”, arătându-se că aceştia erau „ţinuţi sub supravegherea unei comisii speciale militare pentru cenzurarea ştirilor…”, puşi sub coordonarea vigilentă a „colonelului von Hoen”.
Aşa cum se poate observa într-un clişeu fotografic, vârtejul războiului i-a răpit până şi pe tinerii de 18-20 ani, cum vor fi fost „Cadeţii de la Timişoara, chemaţi la proba tăriei lor sufleteşti”.
O valoroasă fotografie, primită din Franţa, arăta hunedorenilor „Turnul Eiffel din Paris, pus în slujba războiului. În acest turn uriaş, e instalată o staţiune de radiotelegrafie.. fără sârmă”.
Într-un alt chip, tunarii hunedoreni merg călări spre „câmpul de bătaie”, cu flori la chipiu, fără a bănui că, la sfârşitul unui război de patru ani, numărul matricol al multora dintre ei avea să se regăsească în tragica statistică însumând aproape 9 milioane de victime.
Cu toate că flota imperială austro-ungară devenise inutilă, fiind blocată la Adriatica, în portul Polla, revista din Orăştie prezenta o poză cu temuta „Corabie de război «Tegethoff»”.
Imaginile de pe teatrele de război sunt întregite cu hărţi, menite „a uşura cititorilor priceperea luptelor uriaşe ce se dau”.
Dincolo de front, rubrica mondenă
La un an de la prăbuşirea „Icarului” de la Binţinţi – Aurel Vlaicu, aceeaşi gazetă orăştiană semnalează cititorilor că pionieratul în domeniul aeronauticii îşi găsise un demn continuator în persoana lui „George Ranta, isteţul flăcău din Macea, care a inventat un aeroplan”. Alături de chipul acestui mai puţin cunoscut inventator, este prezentată şi o fotografie cu „aeroplanul, în poziţie de zbor”, dezvăluindu-se interesante amănunte: „La expoziţia de la Budapesta, a fost medaliat, ca idee originală. Originalitatea lui e în faptul că se poate folosi şi ca automobil, şi ca luntre, şi ca aeroplan, prin o siplă mişcare de la cârmă. E brevetat!”. Desigur, ingeniozitatea lui George Ranta îi recomandă un loc distinct în istoria aviaţiei româneşti şi, de ce nu, europene.
Printre ştirile de senzaţie, este anunţat obştescul sfârşit al Papei Pius al X-lea, dar şi întronizarea noului Suveran Pontif Benedict al XV-lea, cel care s-a afirmat ca un luptător neobosit pentru înfăptuirea păcii mondiale.
Revista dă de ştire că, la război, se murea pe capete, ca într-un imens abator, în timp ce la Certej, bătrâna Dochia Hăriga avusese o stea norocoasă, deoarece a atins matusalemica vârstă de 105 ani, „petrecând la groapă opt copii şi treizeci de nepoţi şi strănepoţi”.
O lume întreagă măsura timpul în cadenţa loviturilor de tun şi totuşi, la Orăştie, viaţa părea că îşi urma firescul său făgaş.
Revista „Cosânzeana” scotea la lumină activitatea „Asociaţiei Femeilor Române” din localitate. Sub patronajul învăţătoarei Tiberia Barcianu, „isteţele ţărance române”, precum nişte Penelope aşteptându-şi soţii plecaţi la oaste, lucrau „dantelă fină şi gobelin în atelierul de la Orăştie”.
Între condeiele care au colaborat cu texte literare la „Cosânzeana”, se numără: Nechifor Crainic, Zaharia Bârsan, Ion Agârbiceanu, Mihail Sadoveanu ş.a.
La rubrica anunţuri publicitare, „inteligenţa” (elita intelectuală – n.n.) din Ţinutul Orăştiei era avizată că, librăria lui Sebastian Bornemisa oferea celor interesaţi „cărţi literare noi”, în listă putând fi întâlnite titluri ale unor lucrări cu o relevanţă aparte în mişcarea de emancipare naţională a românilor din Transilvania, precum: Ioan Lupaş – „Mitropolitul Andrei Şaguna”, Nicolae Bălcescu – „Cântarea României”, Ion Agârbiceanu – „Arhanghelii”, Lazăr Şăineanu – „Dicţionar universal al limbii române”, Liviu Rebreanu – „Frământări”.
Jurnalul de drumeţie intitulat „Pe Valea Geoagiului, la Balşa” îi oferă cititorului ocazia unei evadări din drama cotidiană a verii anului 1914, preumblându-l cu ochii minţii, în mirificele locuri de la Feredee, Bozeş, Ardeu, Mada şi Balşa, unde preotul Todea uita de război, în timp ce interpreta, la vioară, clasicele acorduri din „Călugărul de la Pisa”.
La o sută de ani distanţă, receptate critic, articolele şi materialele publicate în revista „Cosânzeana” din Orăştie pot reconstitui, iată, tonurile şi nuanţele unei lumi aflate pe pragul Marelui Război.
