18.2 C
Deva
miercuri, iunie 19, 2024

Arhive uitate, povestea saşilor hunedoreni (II). Orăştianul Johannys de la 1494

În decursul timpului, pe teritoriul judeţului Hunedoara, au convieţuit, alături de români, neamuri de diverse etnii şi credinţe. Una dintre aceste populaţii, cu o influenţă civilizatoare asupra celor din jur, o reprezintă saşii. Datorită viziunii obtuze a unei anumite istoriografii militant-naţionaliste, decenii la rând, trecutul lor istoric a rămas, în bună parte, ascuns publicului larg

 

In urma cu patru veacuri si jumatate, sasul ardelean Conrad Haas inventa prima racheta autopropulsata
In urma cu patru veacuri si jumatate, sasul ardelean Conrad Haas inventa prima racheta autopropulsata

 

Însă, din câte vom putea observa, în cele ce urmează, destinul saşilor se împleteşte cu al hunedorenilor, pe mai bine de opt veacuri şi jumătate de istorie comună.

 

Saşii de la Orăştie au cucerit Moldova cu meşteşugurile

Iniţial, produsele meşteşugăreşti ale breslelor orăştiene avuseseră o circulaţie regională, în arealul negoţului transilvan. Dar, către mijlocul veacului al XV-lea, producţia economică a saşilor a ajuns să fie competitivă până dincolo de arcul Carpaţilor. La 9 aprilie 1433, Iliaş Vodă al Moldovei decreta, din cetatea de scaun a Sucevei, deplina libertate comercială a negustorilor saxoni de la Orăştie, pe teritoriul moldovean. De altfel, aceste imunităţi negustoreşti ale târgului Orăştie s-au bucurat, ulterior, şi de protecţia regelui Matia Corvin.

 

Atestaţi la Roma

Cu două decenii înainte de marele şoc al căderii Bizanţului, pelerinii germanici din părţile hunedorene sunt atestaţi în Cetatea Eternă, Roma. Documentele papale, precum „Acta Eugenii Papae”, le consemnează prezenţa la Vatican. Astfel, în ziua de 13 iulie 1433, Papa Eugeniu al IV-lea, cel care va încerca să refacă unitatea Bisericii creştine, îl primea în audienţă pe fiul lui Blasius din Orăştie („de Orastiia”). Acest cavaler pelegrin s-a botezat în credinţa apuseană, sub cupola basilicii „Sfântul Petru” din Roma, cu ocazia încoronării împăratului romano-german Sigismund de Luxemburg, slujindu-l pe acest monarh în luptele cu husiţii.

 

„Studentul de la Romos”

Nori negri urmau să se abată asupra vieţii comunităţilor din sudul Transilvaniei, odată cu invazia turcilor, din vara anului 1438. În această campanie de pustiire, oştile otomane distrug Romosul şi ard mănăstirea franciscană de la Orăştie. La Sebeş, trupele lui Murad-beg şi Vlad Dracul asediază cetatea. Ultimul punct de rezistenţă l-a reprezentat un turn al fortificaţiei, în interiorul căruia, s-a încăpăţânat să ţină piept turcilor tânărul sas orăştian Christian Cloos, cunoscut şi sub numele de „Studentul de la Romos”. Acesta a căzut rob în mâinile otomanilor, a încercat să scape, dar a fost prins şi vândut în repetate rânduri. A ajuns în captivitate, la Adrianopol, unde a stat prizonier mai bine de douăzeci de ani (1438-1458). Cu toată vitregia sorţii, el a putut observa îndeaproape viaţa şi obiceiurile turcilor. După eliberarea sa din prinsoare, ajunge să studieze la Roma, fiind cel dintâi european care a scris o carte despre turci, ca rod al experienţelor proprii, intitulată „Tractatus de moribus, condicionibus et nequicia Turcorum”. Tratatul „Studentului de la Romos” s-a bucurat de o largă circulaţie în toată lumea Umanismului apusean, cunoscând peste 20 ediţii, fapt care l-a făcut cunoscut, în faţa întregii Europe, sub numele „Captivus Septemcastrensis”, ca unul care scrisese despre turci cu peste două veacuri înaintea lui Dimitrie Cantemir. Prestigiul postum al sasului Christian Cloos din Romos, fost rob la turci, era confirmat şi de faptul că, în 1530, la Nürnberg, o nouă ediţie a cărţii sale avea prefaţa semnată de nimeni altul decât Martin Luther.

 

Orăştianul Johannys de la 1494

O altă conscripţie a populaţiei, întocmită în anul 1488, consemna pentru zona Orăştiei, existenţa a 623 capi de familie, din naţiunea săsească. Aceştia se vor plânge, un an mai târziu, regelui Matia Corvinul, deoarece castelanii cetăţii Hunedoara le tulburaseră străvechile drepturi de folosinţă asupra munţilor şi pădurilor.

La începutul anului 1492, o delegaţie a patricienilor din Orăştie participă la Congregaţia generală a Regatului ungar, convocată la Buda, de Vladislav al II-lea, for în care îşi apără vechile drepturi ale breslaşilor. Între cei care au pledat, la curtea regală, pentru buna reglementare a breslelor din Orăştie, poate fi amintit curajosul meşter postăvar Johannys Deungel din Cisnădia Sibiului. De notat că, în 1494, un nepot al acestuia – orăştianul Johannys Michaelis – se găsea printre studenţii Universităţii Jagiellona din Cracovia.

 

Saşii transilvăneni se reorientează confesional

Adunarea saşilor transilvăneni din 1544 a hotărât introducerea Reformei bisericeşti în oraşe, iar în 1545, la sate. Comunităţile săseşti de pe teritoriul hunedorean au aderat, relativ repede, la Reforma religioasă. Încă din prima jumătate a secolului al XVI-lea, „oaspeţii saxoni” de la Orăştie, Căstău şi Romos, în frunte cu preoţii lor, au trecut la protestantismul Evanghelic-luteran. Noua orientare confesională a polarizat dezvoltarea învăţământului în limbile naţionale, aşa încât, se întemeiase o şcoală reformată la Orăştie.

 

Saşii care construiau rachete

Cam în aceeaşi perioadă, protestantul neamţ Conrad Haas răspundea de arsenalul cetăţii Sibiu, unde a afectuat o sumă de experimente cu rachete autopropulsate cu pulbere. Această invenţie îl plasează pe Haas în fruntea galeriei precursorilor rachetelor moderne. Patru veacuri mai târziu, principiul rachetei în trepte a fost redescoperit de un alt sas ardelean, Hermann Oberth.

În primul deceniu al secolului al XVIII-lea, odată cu preluarea Transilvaniei de către austrieci, teritoriul Orăştiei făcea parte din cele nouă scaune săseşti de pe Pământul Crăiesc. Totuşi, în hinterland, ponderea majoritară o deţinea economia agrară. Cu un oraş şi 13 comune, regiunea orăştiană înregistra o proporţie de 1/40 între meseriaşi şi ţărani. După o jumătate de secol, potrivit unei statistici guberniale din anul 1788, reiese că numărul breslelor din ţinutul Orăştiei ajunsese la 8.

 

Saşii şi Francmasoneria

„Partea nevăzută a Iluminismului“, Francmasoneria coagula, în Transilvania, elitele intelectuale, ecleziastice sau politice, acest mediu discret devenind unul dintre coridoarele principale prin care va pulsa substanţa noii lumi – cea a burgheziei liberale. La Sibiu, în anul 1767, se puneau bazele lojei „St. Andreas zu den drei Seeblätten” („Sfântul Andrei cu trei frunze de nufăr”). Din ţinuturile hunedorene, au activat, aici, saşii: Ladislaus Bruz din Orăştie farmacist şi medic şef al comitatului Hunedoara; comisarul Michael von Brukenthal, înalt funcţionar rezident la Deva, ajuns comite suprem, pe meleagurile noastre. De numele medicului Ladislaus Bruz se leagă primele încercări pentru dezvoltarea fitoterapiei ardelene. Acesta a încercat să valorifice terapeutic plantele medicinale din „farmacia casei”, existente în arealul Sebeş – Orăştie.

La interferenţa dintre secolele XVIII-XIX, la Orăştie, şi-a desfăşurat activitatea Daniel Joseph Leonhard, erudit istoric şi etnograf sas, preocupat pentru desluşirea trecutului saxonilor hunedoreni şi consemnarea aspectelor etnografice transilvane.

Puţini cunosc faptul că, unul dintre corifeii discreţi ai Revoluţiei Paşoptiste, la nivel european, a fost profesorul sas Johann Friedrich Geltch (1815-1851), rector al Gimnaziului din Orăştie şi pleban al comunităţii săseşti din Romos. Aşa cum relata gazeta „Siebenbürger Volksfreund” din Sibiu, în vara anului 1848, Geltch a ţinut conferinţe politice în mijlocul studenţimii, la Halle, Jena, Frankfurt, Berlin, pe frontul comun al noilor idei revoluţionare.

După Revoluţia de la 1848-1849, în contextul instaurării regimului neoabsolutist în Imperiu, s-a adoptat o nouă organizare administrativ-teritorială a Transilvaniei. Ca atare, la 1854, Orăştia a devenit capitală de prefectură, cu 9 preturi în subordine, între care: Deva, Hunedoara, Ilia, Dobra, Haţeg, o parte din Zarand. Statutul de centru administrativ s-a menţinut până în 1861, când revine la formula de Scaun săsesc.

 

Industrializarea le-a priit saşilor hunedoreni

Prin legislaţia de uniformizare a administraţiei, promovată în partea estică a Imperiului austro-ungar, începând cu anul 1876, autonomia vechilor scaune săseşti era desfiinţată. Orăştia şi regiunea adiacentă au fost incluse în Comitatul Hunedoarei, „naţiunea” săsească devenind minoritate germană. Cu toate acestea, avântul industrializării, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, s-a dovedit a fi benefic pentru societatea cetăţenilor de naţionalitate săsească, din zonă. Aspectul este pe deplin reflectat în situaţia demografică: dacă la 1850, pe teritoriul hunedorean locuiau 4818 saşi, în anul 1900, populaţia acestora ajunsese la 8840.

 

Eroi alături de români

În Primul Război Mondial, saşii hunedoreni şi-au adus propriul tribut de sânge, alături de români şi celelalte naţionalităţi. Numele acestor eroi, căzuţi pe fronturile europene, sunt eternizate pe o epigrafă comemorativă din Biserica evanghelic-luterană a Orăştiei.

Atunci când istoria noastră a trecut prin răscruci majore, comunitatea saşilor hunedoreni a aderat la interesele naţionale româneşti. Aşa s-a dovedit, spre pildă, la 8 ianuarie 1919, când Adunarea Naţională a Saşilor se declara de acord cu actul politic înfăptuit la 1 Decembrie 1918. La acest for, au participat şi delegaţi din judeţul Hunedoara, care au transmis adeziunea lor la Unirea Transilvaniei cu România.

 

Comuniştii au vândut saşi „la bucată”

Unul dintre fenomenele migraţioniste ale deceniilor comuniste (1968-1989), din România, l-a constituit răscumpărarea etnicilor germani. Pentru a putea pleca în R. F. Germană, saşii ardeleni au fost vânduţi „la bucată”. Tarifele plătite autorităţilor române variau între 1800 şi 5000 de mărci, cei mai „scumpi” fiind intelectualii, cărora li se fixaseră preţuri de până la 12000 D.M. Situaţia este vizibilă şi în zona Orăştiei, mai ales la nivelul recensămintelor. Dacă, în 1956, Raionul Orăştie avea o populaţie de 7743 germani, imediat după Revoluţie, în zonă, mai rămăseseră 2537, ceea ce reflectă o emigrare de peste 70%. Comune cu o veche tradiţie săsească, precum Romosul şi Beriul, au rămas depopulate, ecourile existenţei acestei comunităţi rămânând mai mult doar în amintire.

Fără a avea pretenţia exhaustivităţii, scurta noastră incursiune în istoria saşilor din judeţul Hunedoara a avut în vedere conturarea unei identităţi, care ilustrează coexistenţa civilizatoare a acestei comunităţi, alături de noi toţi, împreună, în consonanţă cu deviza europeană „Unitas in diversitas!”

Știri Similare

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Stai conectat

17,116FaniÎmi place
110CititoriConectați-vă
7,410AbonațiAbonați-vă
spot_img
spot_img

Știri Recente

/*ADNOW*/